Ce citesc dâmbovițenii? Top 5 cărți împrumutate de la Biblioteca județeană

Bestsellerul de nivel mondial, “Origini”, a lui Dan Brown este cea cartea care a fost împrumutată cel mai mult, în 2018, de la Biblioteca județeană I.H. Rădulescu din Târgoviște. “Origini” tratează aceeași simbolistică și iconologie religioasă care revine cu insistență în lucrările de succes ale lui Dan Brown. Această carte este, în acest moment, cea mai incitantă și captivantă creație a lui.

Pe locul al II-lea, dâmbovițenii au preferat seria “Prima Lege”, de Joe Abercrombe (“Tăișul sabiei”, “Fără îndurare” și “Puterea armelor”). “Prima lege” este o serie de romane cu eroi fantastici, cu personaje extraordinare care folosesc un limbaj plin de cinism și spiritualitate, eroi dornici de glorie.

Urmează în preferințe o altă serie de romane – “Farseet” a lui Robin Hobb, compusă din trei lucrări: “Ucenicul asasinului”, “Asasinul regal” și “Răzbunarea asasinului”. O trilogie fantastică, având ca subiect viața unui bastard, Fitz Chivaly, devenit asasin regal. Autorul reușește să se strecoare pe o piață a romanelor fantasy foarte aglomerată, romanele lui fiind un motiv de sărbătoare.

“Scurtă istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari, este cartea de pe loc IV. Lucrarea a fost publicată initial în Israel, după care, prinzând la public, a fost tradusă în peste 40 de limbi. Este o lucrare despre începuturile speciei noastre și rolul ei în ecosistemul global, despre orașe, regate și imperii, despre religie, legi și cultură. Ne învață cum să acceptăm viitorul, cum să modelăm lumea din jurul nostru și chiar pe noi înșine.

“Prizonieră în Teheran”, de Marina Nemat, încheie Top 5 al celor mai împrumutate cărți ale Bibliotecii județene dâmbovițene.  Un bestseller internațional, care prezintă o poveste sfâșietoare dintr-o altfel de lume decât cea cunoscută de noi, o lume diferită care trăiește după alte legi și alte reguli, în care Coranul are un rol foarte important în viața oamenilor. Această poveste nu este doar povestea autoarei, ci a multor femei din această lume strictă.

Biblioteca județeană I.H. Rădulescu din Târgoviște are un inventar de 347.238 de unități de bibliotecă, anul trecut fiind achiziționate 4.573 de volume. 

Valeriana Comedie




Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro