Aveam vreo câțiva anișori. În seara fermecată a moșului cu daruri, cu ochii sclipind de dorință, am văzut primul incendiu din viața mea. A luat foc bradul de Crăciun. Nu-mi mai amintesc decât că o întrebam a doua zi pe mama dacă Moș Crăciun a scăpat.
Ea, cu vocea egală a celui ce oferă stabilitate și consolare îmi zice că da. Era o mare actriță, mama. Apoi am mers cu ea la Pucioasa, la spital, la secția de arși. Acolo era tata, cu mâinile bandajate, într-un salon cu pacienți care mă îngrozeau. Erau din cei ce transformaseră albul omătului iernii în și mai albul ghipsul fracturilor. Mulți cu contragreutăți pentru picioare… Este primul moment de groază din viața mea pe care mi-l aduc aminte. După 60 de ani! Mama mă îndemna să le ofer câte o portocală, fiecăruia. O întindeam cu frică, deși oamenii erau foarte bucuroși și amabili. Dar eram prima dată față în față cu adevărul teribil care îmi dezvăluia lumea schiloadă și neiertătoare în care ne prefacem că trăim bine.
Am mai intrat în acel spital după vreo 50 de ani. Cu tata… O căutam pe mama. Am găsit-o, într-o cameră obișnuită, cu oameni obișnuiți cu dorința de a ajuta pe cel mai slab ca ei. La spital nu funcționează legea junglei, unde cel mai slab este mâncat. Măcar mai avem un pic de omenie. Din partea pacienților… Dar nu din partea doctorilor. Doctorii o mințeau și ea, săraca, își însușise teoria că, după ce trecea bronșita sau viroza din care nu mai putea respira, o să meargă acasă să se facă bine de… celelalte. În realitate, marea minciună a doctorilor, care au jurat să apere adevărul pentru pacient, este că problema respiratorie, oricum s-ar numi ea, este preludiul morții. Pentru că plămânii se vor prăbuși peste inimă și îi vor impune odihna pe care o merită. Științific se numește stop cardio-respirator. Pentru țărani ca mine se numește moarte naturală; adică atât a fost programat ceasul tău să funcționeze. Nu-i mai poți schimba bateriile. Beleaua a fost că, pe ultimii pași ai călătoriei terestre, mama a fost mutată, cu pat cu tot, peste hol, în singura cameră de la etajul doi care avea dispozitiv de alimentare cu oxigen. Între doi bărbați. Ca Iisus… Nu că bărbații erau întregi, dar când au auzit că este pe moarte au intrat în crize și au fost mutați. Fratele meu, pilot de supersonice și săritor cu parașuta, a… degajat. Singurul care a stat am fost eu. Pesemne din cauza alcoolemiei. Și din cauza cumnatei mele, care voia să stea la capul mamei. Mama, care a urât-o ca pe o fiară de coteț… Noroc cu asistenta care a dat-o afară. Pilotul… degajase. I-am îngrijit lumânările până când personalul medical m-a rugat să ies, ca să încheie procedurile constatatoare ale morții clinice.
Nu a trecut mult. Ceva mă rodea. M-am întors la Spitalul Pucioasa. Le-am propus să finanțez alimentarea cu oxigen a unor camere de la etajul II. Orice pomană este bine primită. Zis și făcut… Deci, dacă azi puteți beneficia de oxigen la etajul II de la Spitalul Pucioasa, inclusiv cei tratați pentru covid, în părerea mea cu insuficiențe respiratorii, să-i mulțumiți Laurei. Așa o chema pe MAMA.
Sărut mâinile mamă! Iar florile sunt pentru MAMA… Ce părere aveți de Crăciunița găsită verde, în piață, în martie?
Facebook
WhatsApp
TikTok
