Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de luni, nr. 3662
6-12-2021

Campanie privind incluziunea, organizată la Universitatea „Valahia”

În perioada 20 aprilie – 19 mai a.c. la Universitatea „Valahia” din Târgovişte se desfăşoară campania „Incluziunea socială şi în muncă”, prima din cadrul proiectului „Incluziunea socială şi  profesionalăa tinerilor aflaţi în situaţii de risc” ISOSTUD – PET009.
Campania se adresează atât celor 180 de beneficiari direcţi ai proiectului, cât şi studenţilor în general, dorind să-i sensibilizeze cu privire la drepturile pe care le au pe parcursul formării lor universitare, precum şi în calitate de viitori absolvenţi.
Studenţii vor afla astfel mai multe despre metodele de educaţie care permit integrarea în şcoală a tinerilor aflaţi în situaţii de risc şi despre oportunităţile pe care le pot valorifica pentru a lucra  după absolvirea studiilor universitare.

Activităţi pentru studenţi şi specialişti
Pe parcursul campaniei sunt organizate vizite în fiecare facultate cu sprijinul cadrelor didactice având statutul de
tutori. Întâlnirile cu studenţii de la diferite specializări permit realizarea de prezentări punctuale şi mai ales dialogul pentru cunoaşterea dificultăţilor concrete de integrare cu care tinerii se confruntă.
Au fost create puncte de informare, la Facultatea de Ştiinţe Economice, Amfiteatrul J1 şi la sediul proiectului, menite săasigure pe durata campaniei materiale informative utile tuturor studenţilor
interesaţi.
Pentru cadre didactice şi specialişti este prevăzută desfăşurarea unei mese rotunde la care vor participa şi studenţii beneficiari ai proiectului. Cu această ocazie, vor fi analizate politicile naţionale de ocupare a tinerilor absolvenţi şi modul în care instituţiile de învăţământ pot contribui la incluziunea pe piaţa muncii a tinerilor aflaţi în situaţii de risc.

Granturile SEE, o noutate pentru Universitatea „Valahia”

Proiectul ISOSTUD a fost lansat în luna martie a acestui an şi se adresează studenţilor aflaţi în situaţii de risc, respectiv orfani, tineri din familii monoparentale, tineri de etnie romă, tineri cu dizabilităţi şi tineri care din motive financiare, familiale sau de altănatură întâmpină dificultăţi în terminarea studiilor sau găsirea unui loc de muncă.
Proiectul ISOSTUD este derulat cu sprijinul financiar al programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.
Valoarea proiectului este de 1.135.21,65 lei, fonduri SEE nerambursabile şi contribuţie publică.

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media