ortooxacell kiss2022.gif Flax

Calendarul înscrierii copiilor în învăţământul primar, pentru anul şcolar 2016-2017

A apărut în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) nr. 3158/2016 privind aprobarea Calendarului şi a Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar, pentru anul şcolar 2016-2017. Potrivit acestuia, înscrierea copiilor în clasa pregătitoare se va realiza în două etape: în perioada 29 februarie – 18 martie şi în perioada 30 martie – 8 aprilie.

Noutatea adusă de actul normativ publicat este că niciun copil nu va mai putea fi înscris în clasa I fără să fi urmat clasa pregătitoare mai întâi. Potrivit metodologiei, înscrierea în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, este obligatorie pentru copiii care împlinesc vârsta de şase ani înainte de 31 august şi se efectuează în baza unei cereri fie online, fie la secretariatul şcolii de care aparține copilul. Pe lângă cerere, părinţii vor trebui să depună o copie a actului de identitate propriu şi o copie a certificatului de naştere al copilului. Acestea vor fi certificate conform cu originalul de către secretariarul şcolii. În cazul copiilor care împlinesc şase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie (sau chiar după aceasta), înscrierea în clasa pregătitoare se poate face numai dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Acest lucru se face la solicitarea scrisă a părinţilor. Altfel, părinții îi pot înscrie pe aceştia la grădiniţă, în grupa mare.

Calendarul înscrierii în învăţământul primar:

-22 februarie: afişarea circumscripţiilor şcolare, a numărului de clase pregătitoare alocate de fiecare unitate de învăţământ, a programului de completare a cererilor de înscriere, a programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor (în cazurile în care este necesară) şi a şcolilor în care se va desfăşura aceasta;

-24 februarie – 3 martie: organizarea unei zile a porţilor deschise în fiecare şcoală cu clase pregătitoare;

-23 februarie – 17 martie: realizarea evaluării dezvoltării psihosomatice şi comunicarea rezultatelor;

-29 februarie – 18 martie: completarea şi validarea cererilor de înscriere în clasa pregătitoare (prima etapă);

-25-26 martie: afişarea candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a copiilor neînscrişi după prima etapă;

-30 martie – 8 aprilie: depunerea şi validarea cererii de înscriere în clasa pregătitoare la şcoala de pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate de părinţi (etapa a doua);

-15 aprilie: afişarea listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare;

-19-22 aprilie: centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratele şcolare a cererilor pentru copiii neînscrişi încă în şcoli.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media