ortooxacell kiss2022.gif Flax

Atelierele educative, o activitate pe care reprezentanţii Complexului Muzeal Curtea Domnească vor să o dezvolte în 2014

Atelierele educative cu copiii, o activitate demarată în anul 2013, s-a dovedit a avea succes printre copiii dâmboviţeni, motiv pentru care directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească, Ovidiu Cârstina, spune că se va pune şi mai mare accent pe această activitate în 2014. “Ne-am propus acest lucru, întrucât am observat că există o deschidere şi, efectiv, o plăcere, de a veni la astfel de ateliere din partea copiilor şi a cadrelor didactice şi atunci ne gândim că este păcat să nu continuăm pe acest domeniu al prezentării în faţa copiilor a unor aspecte, a unor lucruri legate de activitatea muzeală sau, de ce nu, de anumite perioade ale istoriei. Intenţionăm ca, la începutul acestui an, să amenajăm şi sala pentru activităţi de genul acesta din cadrul Muzeului Evoluţiei Omului, unde, săptămânal, de dorim să avem cât mai multe clase de copii, care vor învăţa cum se trăia în perioada respectivă, cum se realiza o unealtă din piatră, cum se făceau mai târziu vasele sau statuetele. Din acest punct de vedere, cred că, la Târgovişte, prin dotările şi prin evantaiul acesta de muzee, putem dezvolta activitatea de educaţie muzeală”, spune Ovidiu Cârstina.

Anul trecut, în cadrul programului „ Să ştii mai multe, să fii mai bun”, dar şi pe parcursul anului, atelierele de creaţie organizate la Curtea Domnească au avut mare succes, copiii fiind încântaţi să descopere istoria pe înţelesul lor, lucrând, alături de specialiştii muzeografi. Au fost organizate şi ateliere de creaţie pentru eleviu din învăţământul special cu dizabilităţi uşoare, în cadrul proiectului educaţional “Muzeul vine la tine!”.

De asemenea,  în acelaşi scop, anul trecut, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din  Târgovişte, în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgovişte, Facultatea de Ştiinţe Umaniste a înfiinţat “Centrul de Arheologie Experimentală”.

poze_articole_lutul_in_preistorie_4

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media