ortooxacell kiss2022.gif Flax

Oportunități sporite de finanțare a întreprinderilor sociale

Furnizorii de microcredite și de finanțare pentru întreprinderile sociale își pot dezvolta capacitatea de a acționa pe piață printr-o nouă inițiativă a Comisiei Europene și a Fondului european de investiții (FEI), lansată la finalul anului trecut. 

Marianne Thyssen, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, a declarat: „Este o bucurie pentru mine să lansez componenta dedicată consolidării capacităților din cadrul EaSI, care, prin intermediul unor măsuri structurale, va contribui la simplificarea accesului la finanțare și va ajuta anumiți intermediari financiari să-și dezvolte afacerile pe termen lung și să ofere acces constant la fonduri microîntreprinzătorilor și întreprinderilor sociale. Această componentă răspunde nevoilor instituțiilor financiare care doresc să își consolideze capacitățile și oferta de pe piață. Prin acest instrument, ne confirmăm angajamentul de a stimula crearea de locuri de muncă și creșterea economică și de a le ajuta pe cele mai vulnerabile persoane de pe piața muncii.”

Noua componentă investițională face parte din Programul UE pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI). Ea va consolida capacitatea anumitor intermediari financiari prin investiții de capital, în cea mai mare parte, pentru deschiderea de noi filiale, investiții în resursele umane, dezvoltarea de noi instrumente informatice sau finanțarea anumitor cheltuieli. Aceste investiții vor contribui la creșterea ofertei și a oportunităților pentru utilizatorii de microcredite și întreprinderile sociale.

Context

Scopul EaSI este de a contribui la îndeplinirea obiectivelor UE în ceea ce privește un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, garantarea unei protecții sociale adecvate, combaterea excluziunii sociale și a sărăciei și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Programul „Garanția EaSI”, lansat în iunie 2015, este finanțat de Comisia Europeană și gestionat de Fondul european de investiții. El oferă sprijin intermediarilor financiari care oferă microcredite întreprinzătorilor sau finanțare întreprinderilor sociale, care altfel nu ar fi putut obține finanțare din motive legate de risc.

Fondul European de Investiții (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Scopul său principal este acela de a sprijini microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din Europa, oferindu-le acces la finanțare.

 

Persoane de contact pentru presă:

Fondul European de Investiții (FEI): 

David Yormesor, tel.: + 352 24 85 81 346

Comisia Europeană: 

Sara Soumillion (+32 2 29 67 094)

Christian WIGAND (+32 2 296 22 53)

Sara SOUMILLION (+32 2 296 70 94)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 

Pagini utile:

 

Programul EaSI

Sprijin din partea UE pentru antreprenoriatul social

 

 

REDACTAT:

Vlăduţ ANDREESCU, manager  ED Târgovişte

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media