Comemorare: 65 de ani de la întemniţarea Preotulului Profesor Gheorghe Cotenescu şi a luptătorului anticomunist Traian Marinescu Geagu

Ne face plăcere să vă anunţăm că miercuri 7 mai 2014, ora 11:00, la Biblioteca Judeţeană “Ion Heliade Rădulescu” din Târgovişte, în cadrul ciclului de evenimente Dâmboviţeni cu care ne mândrim, va avea loc o conferinţă dedicată marcării a 65 de ani de la întemniţarea preotului profesor Gheorghe Cotenescu şi a studentului Traian Marinescu Geagu, ambii personalităţi importante atât în istoria judeţelor Dâmboviţa şi Muscel, cât şi a României secolului al XX-lea.

Preotul Gheorghe Cotenescu (Izvoarele, 1886 –Câmpulung-Muscel, 1965) a fost secretar şi prieten apropiat al lui Nicolae Iorga în perioada 1907-1940. A fost preot militar în războiul de reîntregire, deputat (1931-1932) şi membru al conducerii naţionale a Partidului Naţionalist Democrat (1922-1946). A fost profesor la seminariile Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş şi Cernica-Ilfov, compozitor, publicist şi redactor, animator al festivalurilor Ligii Culturale, conferenţiar la Vălenii de Munte.. Printe elevii săi se află şi floarea ortodoxiei româneşti, de la Patriarhii Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, Episcopii Gherasim Cristea şi Eftimie Luca, până la marii duhovnici ai neamului, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Roman Braga, Petroniu Tănase şi Justin Pârvu, profesorii universitari Ion Rămureanu şi Anton Uncu etc. După două deceni de eforturi istovitoare, a reuşit să termine noua biserică parohială din Stoeneşti-Muscel, sfinţită de IPS Patriarhul Nicodim Munteanu la 8 octombrie 1939. A patra biserică ridicată de Neamul Coteneştilor în judeţele Muscel şi Dâmboviţa. După instalarea regimului comunist a fost deţinut politic (1949-1950), fiind arestat, anchetat 14 luni şi condamnat retroactiv pentru sprijinul logistic acordat mişcării de rezistenţă anticomunistă “Haiducii Muscelului”, condusă de lt. colonelul martir Gheorghe Arsenescu. “Scheletul ambulant” ieşit din penitenciarul Piteşti, chiar în perioada desfăşurării monstruosului experiment al “Reeducării prin tortură”, devine un paria într-o societate dezumanizată, fiind urmărit informativ de Securitate şi Miliţie întreaga sa viaţă, dosarul său fiind închis abia la 6 ani după decesul survenit în 12 februarie 1965.

În scurta sa viaţă (Izvoarele, 1923 – Izvoarele, 1950), studentul Traian Marinescu Geagu n-a pregetat o clipă să lupte – în numele iubirii de Ţară şi Neam, al dragostei de adevăr şi dreptate – împotriva ocupantului sovietic „eliberator” şi a regimului comunist impus cu forţa românilor aproape o jumătate de secol. După absolvirea şcolii militare de ofiţeri de rezervă devine membru al tineretului naţional-ţărănist dâmboviţean, coordonat la nivel judeţean de profesorul Cezar Spineanu. Alături de colegii săi din cadrul Academiei Comerciale din Bucureşti, participă la manifestaţiile din 8 noiembrie 1945 şi 10 mai 1946,. La  alegerile din 19 noiembrie 1946, fiind martor la introducerea în urne a sute de buletine ştampilate din timp cu “soarele” B.P.D-ului controlat de comunişti, scoate urnele în curte şi le dă foc, protestând împotriva falsificării rezultatelor. Dat în urmărire generală pe ţară, întâi de Siguranţa Generală, apoi de Securitatea în formare, este ajutat de unchiul său, preotul Gheorghe Cotenescu, paroh în Muscel şi să urce pe Muntele Roşu, intrând sub protecţia lt. colonelului Arsenescu. În martie 1949, fiind implicat într-un incident armat la Izvoarele , este capturat viu de către Securitate Este torturat cu sadism, zile în şir, şantajat permanent cu represalii dure împotriva rudelor sale şi, incapabil să mai reziste, divulgă anumite informaţii care – coroborate cu cele obţinute, prin metode identice, de la Alexandru Alexandrescu, “aghiotantul” lui Arsenescu, duc la declanşarea valului de arestări în multe localităţi muscelene. Regionala Securităţii din Piteşti, care deja primise – printr-un ordin circular emis de Direcţia Generală din Bucureşti – să lichideze fără judecată persoanele periculoase pentru regim, l-au împuşcat demonstrativ, la marginea drumului naţional Câmpulung-Târgovişte, la 4 februarie 1950, sub pretextul “fugii de sub escortă” în timpul unei reconstituiri fictive.

La Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetul Marmaţiei sunt cinstiţi împreună, unchi şi nepot, alături de toţi cei care, după puterile lor, mergând până la jertfa supremă, au încercat să facă ceva împotriva celor care au impus României Holocaustul Roşu.

Viaţa şi faptele celor doi dâmboviţeni, exemple de patriotism şi credinţă vor fi amintite de către urmaşul acestora, dl. Radu Petrescu-Muscel şi de dl. prof. univ. dr. Silviu Miloiu.