ortooxacell kiss2022.gif Flax

Vicepreședinte CJD, opinie separată de a instituției! „DJ 714 nu asigură condițiile minime de siguranță”

Foto: Mihai Avanu, director SCLDP/ Luciana Cristea, vicepreședinte CJD

   Luciana Cristea, vicepreședinte CJD, se plasează public de partea SCLPD, după ce societatea a anunțat că retrage utilajele de pe DJ 714. Societatea aparținând Consiliului Județean Dâmbovița și-a motivat decizia prin lipsa siguranței:  „Luând în considerare faptul că zona prezintă în continuare risc de producere de avalanșe, pentru a putea efectua în condiții optime lucrările de întreținere curentă pe timp de iarnă a acestui drum, am solicitat ca administratorul drumului județean să dispună verificarea și punerea în siguranță a drumului județean 714 din punct de vedere al acestor pericole” se arată într-un comunicat al Societății Lucrări Drumuri și Poduri. (Comunicatul integral AICI  –  SCLDP întrerupe serviciile de deszăpezire pe DJ 714 și acuză CJD de neimplicare)

   Ulterior CJD a transmis și el un comunicat,  în care spune, culmea, că SCLDP nu are utilaje, oameni și nu a respectat  contractul.  „Am constatat, în urma verificărilor din teren, că agentul economic nu s-a conformat prevederilor însușite, acționând cu forțe insuficiente. În plus în dotarea societății, există utilaje pentru deszăpezire, care însă nu pot fi folosite din cauza defecțiunilor tehnice, ele nefiind reparate și pregătite pentru intervenție, în termenele prevăzute de planul operativ asumat.” Deși a constatat asta, tot CJD spune: „Menționăm că la data prezentă, obligațiile contractuale ale Consiliului Județean Dâmbovița față de subcontractor sunt onorate la zi.” Peste toate acestea este important de spus că societatea aparține CJD și că acest contract a fost atribuit, de către CJD,  în gestiune indirectă, fără licitație. Prin urmare instituția nu se poate spăla pe mâini doar printr-un comunicat de presă (îl puteți citi în întregime AICI – CJD spune că SCLDP nu a respectat contractul și că nu are utilaje suficiente. Contractul a fost dat fără licitație)

   În această dimineață, Luciana Cristea, vicepreședinte CJD, a formulat o opinie oarecum contrară celei a instituției. Aceasta dă dreptate societății în cauză: „Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la DJ 714 -Glod-Sanatoriu Moroeni-Peștera, fac precizarea ca nu există avizul poliției rutiere pentru a putea fi deschis circulației publice încă din anul 2016, întrucât nu asigură condițiile minime de siguranță, fapt pentru care SC LDP Dâmbovița SA a cerut reconfirmarea intervenției asupra acestui drum.
Consider că această măsură a fost luată pentru a nu pune în pericol inutil vieți omenești.” a spus Cristea.

   În acest wekend începe o  tabără de ski, dar sunt și sportivi aflați în cantonament în zona Padina – Peștera. În total este vorba de peste 250 de persoane. În condițiile actuale, administratorul drumului, CJD este responsabil legal de siguranța acestora și este obligat să mențină viabilitatea drumului. La acest moment nu există puncte în care drumul este blocat.

    Până când o anchetă, care se află în desfășurare, va lămuri situația responsabilităților legale, concluzia noastră rămâne cea de mai jos:

CJD nu poate gestiona problema drumului din munte, chiar în condițiile în care lucrează cu societatea proprie

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media