Târgoviște, fără transport public! Sindicatul a declanșat grevă generală

62 de persoane au semnat în această dimineață tabelul de grevă generală în cadrul AITT, societate care asigură transportul public în municipiul Târgoviște. Conform capului de tabel, greva se desfășoară într-o primă etapă în perioada 10 – 19 octombrie. Revendicările salariaților, în special ale șoferilor, sunt de natură salarială. (Detalii AICI și AICI). Conform sindicatului au fost asigurate o treime din trasee, în sensul kilometrilor pe care acestea sunt desfășurate. Este vorba despre trasee externe, care au și stații în interiorul orașului. Societatea spune, însă, printr-un comunicat de presă, că, astăzi, nu s-a fi acoperit o treime din activitatea de transport. Până la rezolvarea situației, târgoviștenii, dar și o locuitorii comunelor învecinate, care foloseau serviciile AITT, trebuie să găsească alte soluții de transport. În această dimineață, cei mai avantajați au fost taximetriștii, la ora 8:00, toate stațiile taxi fiind goale.

 


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro