ortooxacell kiss2022.gif Flax

S-a orientat! Directorul Pavel Babeu și-a angajat nevasta la Compania de Apă!

Încă mai sunt locuri de muncă, dragi dâmboviţeni, la Compania de Apă! Singura condiţie, minoră, ar fi să aveţi o rudă sau o familie politică care să pună umărul pentru dumneavoastră!

Ultima achiziţie a Companiei, în echipa de administrare a societăţii, este soţia consilierului local PDL, director de producţie al Companiei, Pavel Babeu, angajată ca economist. Evident că angajarea nu s-a făcut prin concurs (sic! preşedintele CA, Adrian Simion, ne-a explicat la şedinţa CLM că societatea nu e obligată să scoată posturile la concurs, că e societate şi face cum vrea ea. Aşa că să ştiti cum se pune problemă în Compania aflată în pragul falimentului!!) Se zvoneşte în piaţă că doamna Babeu ar fi venit prin transfer, de la Poliţia Locală, unde postul de economist a fost blocat. Dacă vă întrebaţi care e logica, ar trebui să ştiţi că salariul de la Companie e încă o dată şi puţin, mai  mare decât cel de la Poliţia Locală.

babeuOricum domnul Babeu merită! E în echipa aia care a dat apă cu rahat miilor de oameni, din funcţia de director responsabil cu producţia. Se auzea, pe surse, pentru că de la Companie informaţii oficiale scoţi doar cu forcepsul, că Babeu ar cam fi fost găsit vinovat şi că ar urma să i se reţină 10% din salariul pe trei luni. După care nu s-a mai auzit nimic!

Mai adăugăm aici, că domnul Babeu este campion al radio orientare. Acu pe bune, e chiar bun, s-a orientat la fix!

Ca informaţie generală, în ultimul an, dacă ar fi să dăm crezare tot bursei zvonurilor, s-au angajat cam 150 de persoane în Compania de Apă. Majoritatea potentaţilor vin dinspre PSD, dar nici cu dreapta nu e ruşine: Babeu, Grozavu… Ceea ce e cam… de porc! Dar întrebarea mea este: pentru amărâţii aia care au muncit pe rupte în campaniile electorale în care i-aţi aburit că îi veţi angaja săpători de şanturi, pe salarii de mizerie la Compania de Apă, mai sunt locuri? Sau la următoarea campanie de abureală?

P.S. Acum nu zicem ca doamna nu ştie economie, dar chiar la Compania de Apă, unde soţul e ditamai directorul, companie la care acţionar majoritar e Consiliul Local Târgovişte, din care face parte consilierul local PDL, Babeu. Păi zău!

Distribuie:

6 comentarii la „S-a orientat! Directorul Pavel Babeu și-a angajat nevasta la Compania de Apă!”

  1. Niste handicapati cu totii si niste incapabili,Atentie dupa ce se vor termina proiectele de reabilitare ,din vina Companiei Apa TGV ,o sa vedeti ca se va sparge asfaltul deoarece s-a omis alimentarea tuturor abonatilor pe conducta noua,si atunci surprize spargem asfaltul iar si iar avem de lucru,HALAL ECHIPA COMPETENTA COMPANIA DE APA 365 ANGAJATI (IDIOTI )cu acte sau fara.Va rog trageti concluziile de rigoare.

  2. 🙂 n-are unde sta? da’ consortul unde stă? că şi în spital, cei bazaţi cu PCR-ul activat stau cîte doi în pat 😀 )))))

  3. Ba da,n-are nicio treaba cu economia,nici n-ar avea cum,a facut facultatea la apelul de seara. Dar ce mai conteaza un ageamiu in plus la cata prostie e acolo!
    De ras e insa faptul ca doamna n-are unde sta,nu mai e niciun scaun,niciun colt de masa liber!
    Ba,voi realizati ce e acolo?! Cat sa mai reziste biata Companie,cu atatea lepre in spinarea ei?!

  4. Despre sotia ,nepoatele si nepotul marelui director general adjunct ,consilier municipal si fost viceprimar ,nu se aude nimic?
    Aloooooooooo? Sunteti pe receptie?

  5. Ba da,chiar nu stie o boaba economie,nici n-are cum,a facut facultatea la apelul de seara. Dar ce mai conteaza un ageamiu in plus la cata prostie e acolo!
    De ras e ca doamna n-are unde sta,toate birourile sunt full,niciun scaun,niciun colt de masa liber!
    Ba,voi va dati seama ce-i acolo?! Cat sa mai reziste biata Companie cu toate leprele astea in spinarea ei?!

  6. Tara asta e terminata de coruptie! Nu mai este nimic sanatos in societate,totul se fura,fara frica,pentru ca justitia este a lor!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media