ortooxacell kiss2022.gif Flax

Proiecte comune între administrațiile județene din Dâmbovița și Prahova (VIDEO)

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a efectuat o vizită de lucru în județul vecin Prahova, la Filipeștii de Pădure, pentru a participa la inaugurarea unui obiectiv, important și pentru județul nostru.

Este vorba despre un drum finanțat cu fonduri europene, care trece prin Filipeștii de Pădure și va face legătură cu centura ocolitoare a municipiului Moreni, care merge până la Târgoviște.

Practic, „Drumul Voievozilor”, așa cum a numit administrația prahoveană acest obiectiv, străbate localităţile Ciorani, Drăgăneşti, Gherghiţa, Balta Doamnei, Gorgota, Tinosu, Brazi, Târgşoru Vechi, Ariceştii Rahtivani, Filipeştii de Târg, ieşind spre Târgovişte, si urmând cele mai importante zone în care au fost făcute descoperiri arheologice şi există monumente arhitecturale de interes naţional.

Pe teritoriul județului Dâmbovița, lungimea drumului va fi de 20,56 kilometri, dar președintele CJD spune că mai trebuie clarificată situația juridică pentru 7 kilometri de drum de pe teritoriul municipiului Moreni.

Nu este, însă, singurul proiect în comun al celor două județe. Alte trei proiecte au fost identificate de cei doi șefi de administrații județe pentru a fi puse în practică. Primul dintre acesta vizează reabilitarea și modernizarea DJ 710 și DJ 715 , pe traseul Buciumeni, Bezdead, Costișata , limită Breaza, în județul vecin. Lungimea traseului este de 25,3 kilometri, din care 14,4 kilometri pe raza județului Dâmbovița.

Acest proiect se dorește finanțat pe POR 2014-2020, așa cum spune șeful administrației județene dâmbovițene.

Un alt proiect privește reabilitarea și modernizarea drumului de legătură DC 115 B și DC 145, Iedera (Dâmbovița)-Măgureni (Prahova), cu o lungime estimată de 6,5 kilometri, iar un al patrulea proiect  reabilitarea a aproximativ 2 kilometri de drum de legătură și a unui pod aflat la limita dintre comunele Cornești (Dâmbovița)-Tătărăi (Prahova).

Cei doi șefi de administrații județene au mai vorbit, la întâlnirea ce a avut loc la primăria localității Filipeștii de Pădure, și la care au participat și primarul localității, alături de alți reprezentanți ai aparatului administrativ și mass media, și despre lucrările de pe DJ 713. Se pare că aici există o situație de litigiu și se așteaptă decizia instanței și pentru care președintele CJD spune că l-a rugat pe Mircea Cosma să aloce fonduri suplimentare, la rectificarea de buget, pentru partea de drum care ține de județul Prahova.

 

prahova 4prahova 3prahova2

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media