De altfel, deşi şedinţa a fost una aparent liniştită, desele pauze de consultări au scos la iveală adevărata agitaţie din sânul formaţiunilor politice care compun consiliul. Ce am remarcat:
- Cristian Stan a vorbit continuu şi nervos la telefon, comportându-se în plen ca un adevărat lider de grup al USL. Cele câteva încercări timide ale colegului Ioan Ţuţuianu de a-l mai tempera pe tânărul consilier au rămas fără rezultate.
- Radu Popa, liderul numit de la centru al PPDD, a vorbit la telefon la fel de mult ca şi Stan, iar la fiecare pauză de consultări şi-a “sufocat” consilierii cu recomandări, încercând, totodată, să vorbească pe rând cu fiecare dintre liderii celorlalte formaţiuni politice din CLM. În final, a dat semnalul de plecare şi PPDD-iştii s-au retras din plen.
- Victor Sanda a fost prezent şi el la şedinţă, comportându-se la fel de agitat ca şi Stan, ieşind şi intrând de mai multe ori în sală şi discutând aprig cu Radu Popa, dar şi cu colegii.
- Cristian Stan este în conflict cu Gabriel Boriga, afişând foarte clar o atitudine de frondă faţă de primar.