ortooxacell kiss2022.gif Flax

EXCLUSIV: O localitate din Dâmbovița a părăsit ADI Apă! De ce nu mai vrea asociație

Comuna I.L. Caragiale este prima localitate din județ care solicită ieșirea din Asociația De Dezvoltare Intercomunitară Apă. Caragiale este una din cele 48 de localități care au pus, în 2012, bazele asociației. Astăzi, în cadrul unei ședințe a forului, primarul localității, social democratul Adrian Năstase a cerut, în numele consiliului local, ieșirea din Asociație, care a  fost aprobată cu doar două voturi împotrivă.

Contactat telefonic, edilul comunei a precizat că această este dorința consiliului local și că el nu o comentează. Pe surse se vorbește, însă, că nemulțumirile principale ar fi fost prețul mare de operare al Companiei de Apă, căruia localitatea ca membră în ADI era obligată să îi delege serviciul, dar și faptul că li s-ar fi promis niște investiții la sistemul de canalizare pe economiile de la POS I Mediu, promisiuni neonorate.

În acest moment, primăria va scoate la licitație serviciul public de alimentare cu apă. Reprezentanții administrației speră ca cel care va prelua sistemul,pe care acum operează primăria I.L. Caragiale în sistem propriu, va veni cu anumite condiții și prețuri accesibile,având în vedere situația socială a unei bune părți a localnicilor.

La acest moment în județ operează trei furnizori acreditați de apă: Compania de Apă, Serviciul Public Județean de Apă și Raja Constanța (în zona Crevedia). Nu este exclus să apară și un operator din Prahova având în vedere că localitatea I.L. Caragiale se află la granița cu județul vecin.

Rețeaua de alimentare cu apă potabilă de la Caragiale s-a realizat în anul 2005 ca urmare a obținerii unor fonduri externe nerambursabile prin Agenția Sapard. Rețeaua se întinde pe aprox 13 km acoperind nevoile întregii populații din cele 3 sate. Apa potabilă provine din 4 puțuri forate la mare adâncime și filtrate prin stația de clorinare.

Comuna I.L. Caragiale deținea o veche rețea de canalizare ce deservea Penitenciarul Mărgineni și satul Colonia Mija. În anul 2009 a demarat proiectul Rețele de canalizare,stație de epurare și modernizare drumuri locale prin intermediul căruia s-a realizat rețeaua de canalizare în satul I.L. Caragiale și parțial satul Ghirdoveni. De asemenea, a fost construită și o stație de epurare modernă, cea veche fiind desființată. Din păcate, fondurile alocate proiectului prin Masura 3.2.2 nu au fost suficiente pentru construirea rețelei pe toată suprafața satului Ghirdoveni, dar și în Colonia Mija. Pentru acestea localitatea spera să primească sprijin rapid pe POS I Mediu.

Distribuie:

2 comentarii la „EXCLUSIV: O localitate din Dâmbovița a părăsit ADI Apă! De ce nu mai vrea asociație”

  1. Foarte bine d-ul Primar, sa vi la Valea Lunga sa vezi ce apa ne da compania, zici ca este petrol.

  2. Doamna China.
    Doresc sa scrieți un articol despre străzile „asfaltate” din Mija. Nici după 4 ani sunt pline de găuri . Nu înțeleg ce garanție la lucrare a avut. Sa scrieți de mormanul de moloz lăsat în mijlocul localității prin demolarea unui bloc. Toate acestea dau un aspect deprimant într-adevăr comunitate mica care merita sa trăiască în condiții omenești. .

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media