ortooxacell kiss2022.gif Flax

OPINII: Ioan VIȘTEA – România ca un ghiocel

Atît la nivelul analiştilor, comentatorilor politici, a cîtorva politicieni, a unor minţi lucide din media, dar şi al percepţiei publice, se înmulţesc vocile care deplîng lipsa de orizont şi de direcţie, precaritatea voinţei, vecină cu dezinteresul, pentru configurarea unei politici externe coerente, credibile şi active care să pună în lumină şi în reală valoare interesul naţional, cel cu şi despre care s-a făcut atîta gargară în frazeologii găunoase, pînă a ajuns un subiect de băşcălie naţională. Toate vocile au tonalitatea şi accentele corului antic, menit să anunţe, să prefaţeze coordonatele tragediei, în vreme ce realităţile globale devansează cu mult şi într-un ritm alert, chiar şi în mod obiectiv, viteza de reacţie a deciziilor, cu grave şi imprevizibile consecinţe. Cu atît mai mult lipsa reacţiilor adecvate ori tratarea acestora în mod inerţial după preceptul: Ce-o da Domnul!

De la mai noua temă a imigraţiei, a poverilor şi pericolelor ei, pînă la şantajul făţiş al Marii Britanii, ameninţînd comunitatea cu ”exit”, în locul unei poziţii tranşante, a unei opinii ferme, chiar îmbrăcată în haina diplomaţiei, mă rog, în locul a orice altceva semănînd, măcar, cu o minimă împotrivire, n-am fost în stare decît să emitem mormăieli, cîrcoteli de complezenţă, traduse, în final, la Bruxelles, în veşnica supunere cazonă: Am înţeles, să trăiţi!

Şi asta de dragul păgubosului precept al corectitudinii politice şi al iluziei de supravieţuire a proiectului european, aflat, deja, cu un picior în groapă şi foarte aproape ca decesul său să prindă cancelariile europene tot cu ideea corectitudinii politice în braţe, bocind la căpătîiul său.

Nefiind proactivă şi cu atît mai puţin capabilă de multiple scenarii, ca alternativă, ca formă de răspuns provocărilor, politica externă îşi însuşeşte, împrumutată din arsenalul fotbalistic, tactica temporizării, a aşteptării. Este posibil ca exemplul Marii Britanii să aibă un efect de contaminare pentru alte state ale Uniunii Europene, afectînd munca şi stabilitatea a milioane de români, acolo unde au aspirat şi-au luptat cu sudoare pentru a-şi cîştiga statutul de cetăţean european cu drepturi depline? Nu doar că este posibil, dar privind elanul protecţionist devenind tot mai mult politică de stat şi considerat fiind ca un factor indispensabil de stabilitate a cetăţenilor occidentali, faptul este cît se poate de previzibil. Iar răspunsul autorităţilor noastre e de tot penibilul şi de toată ipocrizia: organizează o conferinţă dedicată diasporei, din calcule electorale îşi aduc aminte de românii de dincolo de graniţe, îi bat pe umăr încurajator, îi declară comunitate cu mare potenţial, ba îi şi numesc investitori de mare perspectivă. Un fel de-a spune: Vom trăi şi vom vedea! sau: Băieţi, nu e dracul aşa de negru! De unde şi impresia că, pe coordonatele de politică externă, României îi sînt de ajuns parteneriatul strategic cu SUA, rachetele de la Deveselu şi suplimentarea forţelor de descurajare a potenţialelor agresiuni şi că ţin locul oricărui alt demers diplomatic, inclusiv acela în care, de pe poziţii raţionale, pragmatice, s-ar putea încerca normalizarea relaţiilor cu Federaţia Rusă, altfel decît sub spectrul suspiciunilor de conflict.

Se demonstrează încă o dată că, la distanţă de cîteva decenii, postulatul lui Nicolae Titulescu: ”Daţi-mi o bună politică internă şi vă voi da o bună politică externă” rămîne la fel de actual şi reprezintă un deziderat inaccesibil clasei politice actuale, incapabilă să şi-l asume decisiv.

Se vede bine starea politicii interne şi de ce dezideratul rămîne încă de neatins, dintr-o radiografie a momentului actual, developată pe scurt şi fără pretenţii exhaustive.

  • Avem, deci, un preşedinte ieşit cu greu din comodităţile vieţii de primar care îşi învinge la fel de greu dorul de ducă, predispoziţia de non combat, iar atunci cînd combate o face, de multe ori, cu cuvintele predecesorului şi într-un fel ce seamănă cu o traducere din germană, în fraze terne cu conţinutul eclipsat de lipsa sau puţinătatea ideilor care pun la grea încercare auditoriul aflat într-o grea luptă cu căscatul şi somnul. În plus, se întîmplă, adeseori, să confunde separaţia puterilor în stat cu independenţa absolută a instituţiilor, fapt care şi explică de ce, în realitatea de fapt, interdependenţa lor şi supravegherea reciprocă sînt golite de conţinut.

  • Avem un guvern tehnocrat care a pus, să sperăm, pentru scurt timp, democraţia românească, atît cît mai era, pe butuci, un guvern ai cărui membri stau cu o mînă pe pix şi pe mapa ministerială, iar cu alta pe valiza cu bagajele făcute.

  • Avem un Parlament pus la colţ cu toate ocaziile, dar şi de propriile-i prestaţii, căruia prevederi aberante, curat constituţionale, e drept, îi pretind să se erijeze în instanţă judecătorească.

  • Avem o justiţie-spectacol, funcţionînd în mai mulţi timpi şi mai multe mişcări scenice, sensibilă la culoarea ochilor, motiv pentru care, ori de cîte ori îşi pune poalele-n cap, i se vede nuanţa desuurilor, odată cu nevoia de a răscumpăra datorii mai vechi ori de a plăti poliţe la fel de vechi, ajunse la scadenţă.

  • Avem un fost preşedinte penal care continuă să disemineze în spaţiul public veninul şi ticăloşiile, cu un limbaj şi un mesaj nu doar al mitocăniei, dar şi al unor înclinaţii de tristă amintire, naţional-socialiste, tot mai evidente, pe cînd nicio instituţie abilitată nu e în stare să-l pună la punct, dacă nu la răcoare aşa cum ar merita.

  • Avem o rată a insolvenţei în economie direct proporţională cu nivelul sărăciei, pe zi ce trece mai lucie şi luînd proporţii, în total dezacord cu discursul oficial şi cu cifrele triumfaliste ale statisticii.

  • Avem o societate, un electorat adînc fracturat, debusolat şi manipulat, agresat de neîmpliniri şi suferinţe existenţiale zilnice, cu o tot mai slabă intenţie de a merge la vot în urma credinţei că ar fi chemată să aleagă între mai multe rele şi oferind o imagine de ansamblu care seamănă în multe privinţe cu aceea a anilor ’90.

Şi peste toate, ca şi cum n-ar fi de ajuns dictatul, dirijismul şi intervenţionismul extern, e tot mai persistentă, mai acută şi supărătoare impresia, devenită certitudine, că aici, în ţară, un Bilderberg mai mic, dar la fel de nevăzut şi perfid, face jocuri nedemocratice, schimbă la comandă scena politică şi raportul de forţe ori se imixtionează, fără precauţii sau jenă, în mersul socio-economic al ţării de pe poziţia unei entităţi oculte.

Cam aceasta este radiografia din care cu greu înţelegem cum şi de ce este România, apud Klaus Iohannis, o ancoră de stabilitate în regiune, capabilă, ca să vezi!, să ofere şi altor state expertiză – te cruceşti! – în domeniul legislaţiei antifumat! O radiografie în urma căreia n-ar mai fi loc de mirare că în poza de familie europeană, la masa negocierilor, România stă resemnată în postura decorativă de ghiocel, parcă mulţumită că nu bucură, dar nici nu supără pe nimeni, în vreme ce unul din simbolurile Capitalei europene, Manneken Pis, face pipi, într-un şuvoi neîntrerupt, pe interesele, demnitatea şi aspiraţiile unor cetăţeni de mîna a doua ai Uniunii, poziţie din care, se pare, nu avem voinţa şi capacitatea să ieşim.

Preluare din cotidianul.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media