O legendă a sportului românesc, propusă pentru titlul de cetățean de onoare al Târgoviștei

Cornel Dinu este unul din numele propuse anul acesta pentru acordarea titlului de cetățean de onoare al unicipiului Târgoviște. Dinamovistul s-a născut pe 2 august la Târgovişte, într-o familie de intelectuali, el însuşi fiind absolvent al Facultăţii de Drept. Fotbalul l-a început la Târgovişte, unde  a primit şi porecla pe care a transformat-o în renume: “procurorul”. Într-un interviu acordat presei centrale, Cornel Dinu povestea: 

“Fac parte dintr-o generaţie care a prins, într-o perioadă destul de scurtă, cele mai mari transformări şi cele mai mari şocuri ale neamului său. M-am născut în 1948, la Târgovişte, într-o familie de intelectuali, dintr-o combinaţie ciudată, dar benefică aş spune… Mama era sârboaică, din Belgrad; tatăl meu – moldovean, venea dintr-o familie de boieri, plăieşi împroprietăriţi de Ştefan cel Mare… Toţi ceilalţi din jurul nostru erau intelectuali. Mă refer la unchi, la mătuşi, la veri, toţi erau oameni extrem de educaţi. Am prins, fiind născut în ’48, şi perioada bolşevismului atroce, cu celebrele închisori, cu torţio­narii… În ’48 tatăl meu a fost obligat să plece din Magistratură. El a avut norocul că fusese coleg de an la facultate, în 1944, cu Dumitriu, fratele celebrului romancier (n.r. – Petru Dumitriu) şi acesta i-a spus că e cazul să se retragă el înainte de a fi trimis într‑o închisoare, la Canal, sau la „munca de jos”, pentru că, în perioada de după război, condamnase o persoană care era în relaţii foarte bune cu celebra kominternistă Ana Pauker. Aşa că tatăl meu a devenit din ’48 şi până în ’58 maistru sondor la schela petrolieră Viforâta, iar cea care a ţinut casa în acea perioadă a fost mama. Apoi, am trăit deschiderea de după 1965, o perioadă, cred, de referinţă pentru existenţa din secolul trecut a neamului românesc. O perioadă care, până în ’76- ’77,a însemnat o viaţă lipsită de griji deosebite. Tatăl meu fusese reprimit în avocatură în ’58, şi de atunci lucrurile s-au stabilizat şi din punct de vedere economic. Apoi, odată cu venirea mea la Dinamo în 1966, în ciuda dosarului încărcat pe care‑l avea tata, a fost angajat ca şeful Serviciului de Consultanţă Juridică a Serviciului de Pază şi Protecţie în Ministerul de Interne. Şefii Miliţiei de atunci au trecut cu vederea acesl dosar, fiind interesaţi numai de capacitatea juridică a tatălui meu. Deci, într-un fel, am cunoscut toate aceste frământări…. Dar nu întâmplător am luat acest drum al fotbalului de performanţă, pentru că tatăl meu şi mama mea erau mari admiratori ai acestui joc. Când tatăl meu a fost numit prim‑judecător la Bacău, a devenit şi antrenorul echipei Arlus, din Divizia B… Deci a fost o pasiune din familie, iar duminica, la Târgovişte, unde meseria de magistrat l-a dus mai departe pe tatăl meu, după mesele de prânz urma, automat, drumul spre stadion, la Metalul Târgovişte (aşa era numită atunci echipa locală)… Aşa că pasiunea s-a transmis, cumva, pe nesimţite”,  mărturisea Cornel Dinu.

[youtube width=”600″ height=”400″ video_id=”Kh3oFqfPGMo”]