(Galerie foto) Andrei Plumb a dus “Blue Armada” pe urmele lui Suleiman Magnificul!

Topkapi, celebrul palat al sultanului Suleiman Magnificul şi al soţiei sale Urrem a fost unul dintre obiectivele excursiei echipei de fotbal amatori „Blue Armada”, echipă care a învins în campionatul “Împreună pentru Târgovişte”, organizat de Andrei Plumb. Excursia la Istanbul a fost premiul cel mare pus la bătaie de Plumb şi oferit de Camera de Comerţ Bilaterală Româno-Turcă. Topkapi, Suleiman şi Hurrem ţin cu sufletul la gură sute de mii de români în fiecare săptămână, prin serialul dedicat poveştii sultanului pe care otomanii l-au supranumit Suleiman Legiutorul, iar occidentali Suleiman Magnificul. Acesta a fost cel de-al zecelea sultan al imperiului şi a condus în perioada 1520 – 1566, domnia sa fiind una dintre cele mai lungi la cârma imperiului. Împotriva cutumelor s-a căsătorit cu o supusă din haremul său, Roxelana (Hurrem), fiica unui preot ortodox ucrainian, răpită de tătari la doar 14 ani. Hurrem s-a bucurat de dragostea sultanului care i-a permis să stea cu el până al sfârşitul vieţii în palatul Topkapi, simbolul şi centrul Imperiului Otoman. Palatul este localizat între golful Cornul de Aur şi Marea Marmara cu o vedere unică asupra strâmtorii Bosfor. În cadrul muzeului de arme din interiorul palatului se află expusă şi sabia lui Ştefan cel Mare. Grupul târgoviştean a vizitat şi la fel de celebrele Sfânta Sofia şi Moscheea Albastră, dar şi Grand Bazar. Conform organizatorului Andrei Plumb, campionatul de fotbal “Împreună pentru Târgovişte” va continua şi la anul, când echipele de fotbal amatori au pregătită o altă supriză.


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Un gand despre “(Galerie foto) Andrei Plumb a dus “Blue Armada” pe urmele lui Suleiman Magnificul!

  • 29 septembrie 2013 at 9:39
    Permalink

    U.S.L o mare pacaleala !

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro