Florin Popescu, preşedintele filialei PRM Găeşti, exclus din partid pentru trădare!

Peremiştii dâmboviţeni, deşi sunt puţini, nu se feresc de deciziile radicale. Analiza activităţii şi rezultatelor obţinute în alegerile generale, făcute in cadrul sedinţei de birou executiv de joi, 10 decembrie, s-a lăsat cu excluderi. Şedinţa a fost prezidată de George Ţîncu (foto stânga), nou preşedinte al formaţiunii, iar la ea a luat parte şi vicepreşedintele, la nivel naţional, Dorel Vulpoiu (foto mijloc).Ţîncu s-a arătat nemulţumit de sprijinul pe care l-a primit ca şi candidat al formaţiunii, singurul de altfel la nivel judeţean, pe colegiul 8 Găeşti, din partea organizaţiei din zonă, condusă de Florin Popescu, zis şi “Fritz”. Preşedintele PRM a lansat chiar acuzaţii de trădare, considerând că Fritz l-a “vândut” contracandidaţilor de la USL şi PDL şi a afirmat că acesta i-ar fi cerut bani în schimbul sprijinului politic. Afirmaţiile au fost întârite de alţi membrii ai biroului, care au confirmat spusele preşedintelui. În final, preşedintele PRM Găeşti, Florin Popescu, a  fost exclus din partid.

Decizia a generat o altă excludere “accidentală”. Lidera PRM Finta, Nicoleta Tudor, consilier în localitate, a părăsit şedinţa, imediat după excluderea lui Popescu, ameninţănd că va desfiinţa organizaţia din comună. Comportanmentul a fost declarat incalificabil, chiar de către vicepreşedintele Vulpoiu, care a cerut excluderea acestei. Tudor va pierde astfel şi postul de consilier local.


Cu toate că au exclus doi oameni, teoretic, PRM a ieşit pe plus în urma şedinţei, pentru că membrii biroului au validat trei noi adeziuni. “Vreau să rămân lângă PRM şi lângă preşedintele Corneliu Vadim Tudor. Vom recupera timpul pierdut, iar în 2013 vom fi iarăşi ce-am fost şi chiar mai mult decât atât.” a precizat preşedintele formaţiunii, George Ţîncu.

 

CITEŞTE ŞI: Florin Popescu râvneşte primăria Găeşti!


Locuri de munca Restaurante


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugam sa citesti politica de confidentialitate (click pe acest link) si sa bifezi casuta de mai jos daca accepti termenii si conditiile privind comentariile


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca