Noul director al bibliotecii județene: “Nu mai facem activități de genul Ziua Apei, Ziua Tutunului”

Noul director al Bibliotecii Județene I.H.Rădulescu consideră că activitățile culturale derulate de bibliotecă trebuie selectate cu atenție, astfel încât acestea să se plieze pe rolul pe care îl are această instituție de cultură. Spre exemplu, directorul spune că nu vor mai fi organizate anumite manifestări care nu au nici o legătură cu activitatea bibliotecii, dar vor fi păstrate evenimentele tradiționale, cum sunt Moștenirea Văcăreștilor sau Salonul Editorial.

“În ceea ce privește activitățile culturale, gândirea mea este una oarecum diferită față de ce a fost până acum. Într-adevăr, biblioteca nu trebuie să mai aștepte să vină utilizatorii, dar nici nu putem să transformăm biblioteca într-o casă de cultură. Evenimentele culturale pe care le vom derula vor fi gândite mult mai bine, adică nu mai facem activități de genul Ziua Apei, Ziua Tutunului, ci activități și manifestări culturale importante, mai ales cele de brand ale bibliotecii, pe care trebuie să punem accent. Păstrăm Festivalul Moștenirea Văcăreștilor, chiar dacă, în timp, a fost organizat inițial de bibliotecă, apoi de muzeu și de Direcția de Cultură. Anul trecut ne-am implicat, însă, din nou, am dat niște premii, iar anul viitor o să ne implicăm mai mult. Continuăm și cu Salonul Editorial, care este un brand al bibliotecii și a  ajuns la cea de-a IX-a ediție, Zilele Bibliotecii, Ziua Bibliotecarului, pe 23 aprilie, sesiunea de comunicări, căreia vrem să-i dăm o altă deschidere. Anul acesta, din cauza faptului că toate evenimentele au trebuit recuperate, s-au strâns în ultima perioadă a anului și în cadrul salonului Editorial am avut și sesiunea de comunicări și s-au umbrit cumva unul pe celălalt cele două evenimente majore. Anul acesta va fi altceva, pentru că vom avea un calendar. Vom invita oameni de specialitate, specialitatea fiind dată la o parte, la fel și în revista bibliotecii, unde nu s-a mai acordat importanță problemelor de specialitate. Nici un nume din domeniul nostru bibliologic n-a mai semnat în această revistă, care s-a transformat într-una de istorie. Vom face expoziții tematice, expoziții permanente. Ne gândim și la niște seri pe diverse teme, prelegeri, conferințe, proiecții documentare“, spune directorul.

Agnes Erich consideră că legătura cu Universitatea Valahia ar trebui să fie mai strânsă, deoarece se pot face lucruri frumoase, cu oameni de cultură care au ce împărtăși publicului. În ceea ce privește Nocturna Bibliotecilor, o activitate recent adoptată și de țara noastră, directorul spune că este binevenită, pentru că ne deschide mai mult către public, dar nu știe dacă biblioteca va putea ține pasul cu ce se întâmplă într-un muzeu, deoarece, spune aceasta “noaptea ai ce să vizitezi într-un muzeu, dar într-o bibliotecă ce să faci noaptea? Nu vine nimeni să citească noaptea și atunci s-au mai făcut un karaoke sau alte activități, care nu au legătură cu biblioteca și vedem atunci dacă se mai pretează la așa ceva sau nu“.

 Citește și https://www.gazetadambovitei.ro/educatie/320-bibiloteci/5832-directorul-bibliotecii-judeene-agnes-erich-suntem-printre-singurele-biblioteci-publice-din-ar-care-nu-avem-fondul-introdus-la-ora-actual

 

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro