Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a anunțat, astăzi, că patru deputaţi, au fost sancţionaţi de conducerea Camerei pentru absenţe nemotivate prin reţinerea din indemnizaţia brută a 1% pentru fiecare zi în care nu au venit la Parlament și nu au putut să-și motiveze absența. Cei patru deputaţi au înregistrat aceste absenţe nemotivate în lunile noiembrie şi decembrie 2014.Printre cei patru se află și parlamentarul de Târgoviște, Florin Popescu, sancționat cu 1% din indemnizație pentru o zi lipsă. Indemnizația brută lunară a unui parlamentar este de aproximativ 6.000 de lei.
Interesant ar fi de aflat cum și-au motivat ceilalți parlamentari ai țării chiulul, având în vedere că unii lipsesc mai mereu, așa cum demonstrează prezența la ședințele de plen. Oare să fi mințit sau toți erau ocupați motivat?
Pentru asa ceva,pentru chiul,ar fi trebuit sa-i opreasca in intregime salariul,dar cum este un personaj cameleonic,trece neobservata si lipsa lui din Parlament! Dar cu procesul ala mare ce se aude?? Cati ani va mai dura??Apucam sa-i vedem sau auzim verdictul,in cazul in care nu ne lasa vederea si auzul??
Prostimea , sclavie , si slugile daca ar lipsi de la srvici imediat afara , ce inseamna 1% exact o adiere de vant. Uraganul sa vie peste ei .Pai cand ii mai prindem noi pe Japonezi din urma ?