ortooxacell kiss2022.gif Flax

Adrian Țuțuianu, cetățean de onoare al comunei natale! Povești din copilăria președintelui CJD

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a primit, sâmbătă, în cadrul Zilei Comunei Malu cu Flori, titlul de cetățean de onoare al localității. Țuțuianu s-a născut în Micloșanii Mici, un sat izolat al comunei, în 1965. Familia actualul președinte al CJD a fost una de factură modestă. Țuțuianu a povestit, la începutul mandatului său, jurnaliștilor acreditaţi la instituţie,  că  a venit pe lume în casa unei rude, cu ajutorul învăţătoarei din sat, pe post de moaşă. Preşedintele CJD a avut o copilărie modestă, a mers cu vaca la păşunat şi şi-a ajutat părinţii  în livadă. De la casa părintească mergea pe joi 5 kilometri până la şcoală. Sub îndrumarea și cu ajutorul bunicului său s-a înscris la un liceu din județul Argeș,  Liceul de chimie nr.3 Câmpulung Muscel, specializarea operator chimist. Ulterior a urmat cursurile Universității București,  Facultatea de Drept, Specializarea Drept Ec.Administrativ și Facultatea de Drept – Specializarea Drept (Științe Juridice).

Adrian Țuțuianu are două surori care locuiesc la Malu cu Flori. Tătăl său a trecut în neființă anul trecut.  Bunicul său, Gheorghe, are 94 de ani şi o sănătate  bună: “Lui îi datorez faptul că am făcut facultate şi am ajuns unde am ajuns. E un autodidact, i-a plăcut să citească şi ştie o gramadă de istorie.”, spunea Adrian Ţuţuianu despre bunicul său.

Satul în care s-a născut președintele se depopulează pe zi ce trece. Conform primarului localității la Micloșanii Mici mai sunt aproximativ 70 de localnici, în mare parte bătrâni. Motivul principal al depopulării este faptul că satul este departe de centrele urbane și nu oferă oportunități  tinerilor. În aceeași situație sunt multe dintre satele din nordul județului.

tutuianu_cu_bunicii_br

Adrian Țuțuianu împreună cu bunicii

tutuianu_cu_parintii_br-600x400

Adrian Țuțuianu împreună cu părinții

Distribuie:

3 comentarii la „Adrian Țuțuianu, cetățean de onoare al comunei natale! Povești din copilăria președintelui CJD”

  1. Cum sprijina Adrian Tutuianu copii de la tara care provin din familii care au venituri modeste si sunt dornici de carte?

  2. amalia.vezi de treaba ta.avem politicieni care au facut studiile pe la scoli platite cu multi bani si care cunosc zero.spune-mi ce facultate a facut gelu visan si la ce varsta?

  3. Este bine ca a muncit dar nu e bine ca a ajuns sa păstoresca urbea noastră acest individ. Dacă s-a născut modest, la fel va și pierii…. MODEST

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media