2 iunie, Ziua Națională pentru Adopție

     Începând din anul 2014, în data de 2 iunie se sărbătorește Ziua Naţională pentru Adopţie.

    Anul acesta a fost adoptată o nouă Lege a adopțiilor nr. 57/2016 pentru modificarea și completarea legii 273/2004 privind procedura adopției, care va intra în vigoare în luna august 2016. Prin modificările aduse legii, se urmărește scurtarea celor trei etape ale procesului de adopţie: declararea adoptabilităţii copilului, încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei. Astfel, termenul de apel în instanţa judecătorească va fi redus de la 30 la 10 zile, iar primul termen de judecată va avea loc în 15 zile de la înregistrarea cererii. În plus, nu va mai fi necesară citarea părţilor pentru judecarea cererilor de încredinţare în vederea adopţiei ca până acum, fiind reglementate şi situaţiile în care părinţii biologici refuză să se prezinte la două termene, atunci când sunt citaţi de către instanţa judecătorească. Odată cu adoptarea legii, neprezentarea acestora va fi considerată refuz abuziv de a consimţi la adopţie, iar copilul va fi declarat adoptabil.

    Adopţia va putea fi stabilită şi în cazul în care părinţii/rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă, ulterior, refuză să semneze declaraţiile care ar permite declararea copilului adoptabil. De asemenea, atunci când părinţii şi rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite după o perioada de 6 luni de la instituirea măsurilor de protecţie specială, vor putea fi demarate procedurile de adopţie. Mai mult, termenul de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil va fi eliminat, acest statut fiind valabil până la încuviinţarea adopţiei sau până ce copilul împlineşte vârstă de 14 ani.

    O modificare foarte importantă a legii, în beneficiul copiilor adoptabili cu vârsta mai mare, o reprezintă faptul că părinții adoptivi vor putea să își ia concediu de acomodare de un an, chiar și pentru copii mai mari de doi ani. În această perioada, unul dintre părinți va putea încasa o indemnizație de 1.700 de lei pe luna.

    Adopţia reprezintă o șansă pentru toți copiii a căror reîntoarcere în familia biologică nu este posibilă, însă cei mai mulți dintre copiii declarați adoptabili conform legii, au vârsta peste 5 ani. Astfel, în județul Dâmbovița, din cei 63 copii adoptabili, 46 au vârsta peste 5 ani.

     În ceea ce privește atestatul de familie potențial adoptatoare, valabilitatea acestuia va fi prelungită de la un an la doi ani, iar pentru realizarea potrivirii practice, persoanele care doresc să adopte vor avea dreptul la timp liber, cu păstrarea drepturilor salariale, în limita a 40 ore/an. În județul Dâmbovița, la această dată sunt 20 familii cu atestat valabil și 9 familii potențial adoptatoare aflate în evaluare.

    De la începutul anului 2016 s-a realizat deschiderea procedurii de adopţie naţională pentru 14 copii, 12 încredinţări în vederea adopţiei și 8 încuviinţări de adopţie naţională.

    Celebrarea Zilei Naționale pentru Adopție este o ocazie de a promova valorile fundamentale ale familiei prin adopţie și de a reaminti importanța ca fiecare copil să aibă o familie în care să crească și care să-l iubească.

     La mulți ani tuturor copiilor care au fost adoptați sau așteaptă să fie adoptați, precum și familiilor care au adoptat sau urmează să adopte copii!

 Director general,

 ing. Cristiana Bucur

Persoană de contact,

cons. Cerasela Gurgu

Tel.0733448125

 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro