„ExȘeriful” de Malu cu Flori încheie într-o notă caracteristică campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Mai multe publicații au povestit astăzi cum Adrian Țuțuianu s-a remarcat și în Pro România, pe modelul care i-a adus excluderea din PSD, atacând o colegă în sediul partidului, chiar în ziua în care șeful său, Victor Ponta, organiza un eveniment de prezentare a candidaților, la Târgoviște.
Incidentul cu pumni și înjurături a avut loc în sediul organizației Pro România Dâmbovița. Victima a fost una din cele mai vechi membre, Cristina Sima, pentru care Țuțuianu a mai avut cuvinte grele și în trecut. De data aceasta, povestesc martorii ar fi sărit să o lovească. Sau cel puțin așa a părut pentru cei prezenți. Sima s-a apărat „bărbătește”, beneficiind și de ajutorul unui coleg – Paul Briceag.
Anterior evenimentului de la Târgoviște, Victor Ponta se temea ca adversarii politici să nu provoace scandal în ziua prezentării. Dar se pare că, Pro România Dâmbovița nu are nevoie de dușmani, descurcându-se și singuri la capitolul pumni și înjurături.
În aceeași zi, povestesc membrii Pro România, Țuțuianu ar fi avut ceva de împărțit și cu deputata Oana Vlăduca, unul dintre cei mai fideli oameni ai săi. De altfel, la evenimentul de lansare, Vlăduca nu apare în nici o fotografie alături de Țuțuianu, ceea ce pare să confirme zvonurile, cei doi fiind în trecut de nedespărțit.
Scandalul din Pro România Dâmbovița ar fi plecat de la reprezentanții din secțiile de vot, unii dintre ei retrăgându-se în cursul zilei de astăzi, conform unor surse din partid.