ortooxacell kiss2022.gif Flax

Titus Corlăţean: Dascălii îşi primesc, în această săptămână, toate restanţele salariale câştigate în instanţă

În cursul acestei săptămâni, deci înainte de Sfintele Sărbători Pascale, cadrele didactice din judeţul Dâmboviţa îşi vor primi toate restanţele salariale câştigate în instanţă! Anunţul a fost făcut astăzi, la Târgovişte, de către senatorul PSD de Dâmboviţa, Titus Corlăţean care a declarat că „astfel se închide şi cel mai dureros capitol din viaţa dascălilor, provocat de Guvernul Băsescu – Boc… care a tăiat salariile profesorilor”. În urma proceselor câştigate în instanţă de către dascăli, sumele, destul de mari, au fost eşalonate pe mai mulţi ani, iar acum a venit scadenţa finală decisă de Guvernul României. Astfel, 710 milioane lei au fost  transferaţi deja de la buget, la Ministerul Educaţiei, pentru a se face plata integrală a sumelor restante aferente hotărârilor judecătoreşti, cât şi pentru sumele scadente în 2019.

,,La sfârşitul săptămânii trecute, la nivelul Guvernului României, s-a luat o decizie corectă şi necesară de reparaţie ca urmare a ,,senzaţionalei” guvernări Băsescu – Boc, când s-au tăiat salariile şi s-a încercat şi tăierea pensiilor. Între altele, sindicatele din învăţământ au dat în judecată Guvernul României, au câştigat şi a existat o eşalonare în timp a unor sume consistente. Nu mai vorbesc de veniturile celor din magistratură, nu mai vorbesc de veniturile altor categorii sociale. Deci a existat o eşalonare, pe mai mulţi ani, a plăţii acestor sume obţinute în instanţă datorită unei  încălcări a legii pe care Guvernul Băsescu-Boc a realizat-o. Această decizie, de a achita integral plăţile dispuse de instanţă pentru dascălii români, s-a luat la sfârşitul săptămânii trecute şi se va finaliza la începutul acestei săptămâni, deci înainte de Sărbătorile de Paşti. Deci pe de o parte s-au plătit integral sumele pe care le-au câştigat cadrele didactice în instanţă şi pe de altă parte s-au plătit sumele scadente pentru 2019. Este vorba de 710 milioane de lei care au fost transferaţi de la buget la Ministerul Educaţiei, pentru a se face plata integrală a sumelor restante aferente hotărârilor judecătoreşti, cât şi pentru sumele scadente în 2019. De asemenea, alte sume considerabile au fost alocate universităţilor de stat pentru plata până la 25 aprilie a restanţelor, respectiv 88 de milioane de lei pentru punerea în executare a sentinţelor judecătoreşti, reprezentând diferenţe salariale, 5 milioane de lei pentru achitarea dobânzilor legale generate de sentinţele judecătoreşti, 272 milioane de lei pentru punerea în aplicare a Legii 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011. Practic închidem un capitol dureros pentru cadrele didactice rezultat dintr-o guvernare independentă de dreapta în România”, a declarat astăzi, la Târgovişte, senatorul PSD Dâmboviţa, Titus Corlăţean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media