ortooxacell kiss2022.gif Flax

Președintele interimar PSD Dâmbovița, Rovana Plumb, a fost aleasă în conducerea Partidului Socialiștilor Europeni

Rovana Plumb a fost aleasă în PES Presidency, organismul de conducere al Partidului Socialiștilor Europeni. Plumb se află la Lisabona, la lucrările Congresului PES 2018.

Sunt foarte onorată de încrederea colegilor mei, care m-au ales membru în forumul de conducere al Partidului Socialiștilor Europeni (PES Presidency) în cadrul Congresului PES care a avut loc zilele acestea la Lisabona. Apartenența la una dintre cele mai importante familii politice europene îmi dă încredere că România poate fi cu adevărat puternică în Europa.

Ne așteaptă o perioadă cu multe provocări, în special alegerile europene din 2019. Trebuie să le demonstrăm oamenilor că, dincolo de discursuri, avem soluții concrete pentru marile probleme ale prezentului, dar și ale viitorului, precum: protejarea celor care muncesc peste granițe, combaterea extremismului, susținerea dezvoltării unui mediu și a unei alimentații sănătoase, respectarea egalității de gen. Mă angajez că voi promova în continuare o politică social-democrată modernă, conectată la realitățile naționale și europene.

O temă importantă la Congresul PES a fost și preluarea de către România a președinției Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019. I-am asigurat pe colegii mei că țara noastră este mai mult decât pregătită pentru a avea un mandat de succes.”  a declarat președintele interimar PSD Dâmbovița, după Congres.

Conform paginii oficiale a PSD Dâmbovița, în cadrul Congresului au fost adoptate mai multe  rezoluții  cu privire la respectarea egalității de gen, susținerea dezvoltării unui mediu și a unei alimentații sănătoase, întărirea structurilor democratice la nivelul țărilor europene, realizarea de politici de azil și migrație echitabile și progresive, stimularea participării tinerilor în politică.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media