Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Prefectul Marius Calomfirescu a demisionat după investirea Guvernului Niculescu. Acesta a anunțat că își va continua activitatea politică

Prefectul județului Dâmbovița, Marius Calomfirescu, a anunțat că a demisionat din funcție, decizie pe care spune că și-o asumă cu responsabilitate. Acesta afirmă că nu se retrage din viața publică și că intenționează să își continue activitatea pe un drum politic, încheind astfel etapa administrativă.
„Am luat decizia de a renunța la funcția de prefect al județului Dâmbovița, o decizie cu motivație politică, pe care mi-o asum cu responsabilitate și demnitate.
Funcția de prefect mi-a oferit oportunitatea de a lucra în slujba cetățenilor și a instituțiilor statului. Am înțeles această responsabilitate ca pe o obligație de a respecta legea, de a păstra echilibrul instituțional și de a pune interesul public pe primul loc.
Plec din funcție, dar nu mă retrag din viața publică. Dimpotrivă, îmi doresc să îmi continui activitatea pe un drum politic, cu libertatea de a-mi susține convingerile, de a-mi asuma pozițiile și de a contribui activ la proiectele în care cred.
Consider că politica trebuie să însemne responsabilitate, consecvență și respect față de oameni. Cred că fiecare decizie importantă trebuie luată cu luciditate și cu asumarea tuturor consecințelor sale.
Le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat în această perioadă și, mai ales, oamenilor din județul Dâmbovița, pentru dialog, încredere și susținere.
Închei un capitol administrativ și deschid unul politic. O fac cu respect pentru ceea ce a fost, cu încredere în propriile convingeri și cu determinarea de a merge mai departe.” a transmis Calomfirescu.
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media