Liberalii, nemulțumiți! Dâmbovița, fără aparat Real Time PCR nou, deocamdată

Distribuie:

Președintele PNL Dâmbovița a transmis, ieri, o declarație de presă în care se arată nemulțumit de faptul că deși există finanțare, Spitalul Județean Dâmbovița nu a achiziționat, încă, un aparat Real Time PCR modern. În acest moment, testelele pentru Covid-19 se fac pe aparatura existentă în spital, dar capacitatea acesteia este de 4 teste pe oră, prioritatea având cei simptomatici.

Una dintre cauzele răspândirii masive a infecției cu COVID-19 în județul Dâmbovița este și timpul mare ce trece între momentul recoltării probei și momentul aflării rezultatului testării. Scurtarea până la dispariție a acestor timpi morți este posibilă prin efectuarea acestor teste acolo unde se recoltează, adică la noi la Târgoviște și nu la București sau prin te miri ce alt oraș din țară.

M-am implicat personal ca Spitalul Județean de Urgență Târgoviște să beneficieze de finanțare pentru achiziția unui asemenea aparat cu kiturile aferente. În contul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște au intrat 1,5 milioane lei, fonduri suficiente  pentru achiziția a cel puțin 3 aparate RT-PCR.  Noi nu ne dorim decât UNUL, iar conducerea spitalului demarează procedură după procedură cu rezultat ZERO!

În acest context, este firesc să ne punem întrebarea dacă suntem în fața unui management defectuos, în fața unei rele intenții sau în fața unei indolențe crase!!!

Somez public conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște să acorde maximă importanță achiziționării acestui aparat pentru care finanțarea există!

Iar ca să nu se înțeleagă greșit, achiziția să fie făcută cu respectarea legii, așa cum au reușit conducerile celorlalte spitale județene din țară!” a declarant Guran.

Conform unui grafic publicat de presa centrală, Dâmbovița este în coada clasamentului național la numărul de testări, dar totuși, în frunte, la numărul de persoane pozitive.

Spitalul județean a demarat de două ori procedura de achiziție, din luna mai și până acum, dar aceasta a fost anulată din diferite motive. În același timp, la începutul lunii mai, DSV Dâmbovița a demarat o procedura de achiziție pentru un asemenea aparat, aflată în sistemul SEAP, pe care medicii veterinari au anunțat că o vor pune și la dispoziția spitalului în cazul în care va fi nevoie. Conform directorului DSV, Sandu Tolea, achiziția este în grafic.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro