La umbra micilor șefi nu crește nimic – Cristina Dinu (editorial)

De Adrian Năstase sau Ion Iliescu nu am știut prea multe lucruri, eram prea mică atunci când au fost ei în vogă, astfel că viața mea politică a început odată cu regimul Băsescu. Un regim pe care l-am simțit atât pe propria-mi piele, cât și prin pielea altora mai „experimentați” decât mine. Un regim care m-a făcut să-mi doresc să realizez la acea vreme o lucrare de licență care a avut ca punct de plecare credința personală că România nici nu se îndreaptă spre o democrație și nici nu este o democrație.

Mă izbeau atunci multele Guverne Boc..1,2,3,4,5..și mă izbea comportamentul PDL-iștilor care păreau a se crede stăpânii românilor pentru că nu țineau cont de nimeni și de nimic în afară de șeful Băsescu. Eram foarte la curent cu tot ce înseamnă politica pe vremea aceea, o studentă care dorea să înțeleagă ce înseamnă politica, ce înseamnă societatea și ce înseamnă a trăi în lume. Am realizat atunci interviuri cu oameni care au crescut și care au muncit în comunism și mă revolta că vedeam în spusele lor, chiar dacă nu neapărat evident, cum se insinua că era bine/ mai bine în comunism.

M-am apucat apoi, mai intens, să studiez cum stau lucrurile cu sistemele totalitare și după ce m-am pus la curent cu nazismul așa cum l-a gândit Hannah Arendt, am trecut și pe partea stângă a eșicherului politic și l-am citit pe Karl Marx. Sigur că ambele lucuri le-am făcut cu superficialitate; nu-mi asum că-l cunosc sau înțeleg pe Marx sau că am citit tot ce a scris Arendt, însă mi-am făcut puțină lumină, la nivel teoretic, despre ce înseamnă nazismul și comunismul. Iar comunismul înseamnă, într-adevăr, ceva! Soljenițîn a arătat-o din plin!

Apoi, a căzut Băsescu și a venit, din nou, la putere PSD, prin ai lui Ponta, mai târziu Dragnea. O eliberare de om prost m-a lovit atunci pentru că în naivitatea mea de om tânăr și neexperimentat am crezut că „va fi mai bine”. Nu pentru că eram pro-PSD, ci pentru că am considerat, și încă o mai fac, ca fiind extraordinar de adevărată zicerea lui Lord Acton cum că „puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut”. Cred că este valabilă zi de zi, indiferent de regimul politic. Deci oricând un regim – de stânga, dreapta, centru – are prea multă putere și mai deloc opoziție se ajunge la abuz. Iar acest lucru s-a întâmplat și pe vremea lui Năstase, Băsescu, Dragnea & co.

Ce am observat cu trecerea timpului și cu guvernările care s-au perindat pe la Palatul Victoria de-a lungul anilor – în care mă consider conștientă și capabilă să emit o părere – nu are neapărat legătură cu numele din prim-plan – Iliescu, Năstase, Băsescu, Ponta, Dragnea – aștia toți sunt doar exponenții din prima linie a unei guvernări/presedinții. Are legătură cu oamenii care, indiferent de regim, sunt la conducere și care au în interiorul lor mici tirani. Care mai de care vrea să fie șef peste ceva care nu-i aparține. Unii vor să fie șefi peste opiniile altora, alții vor să fie șefi peste destinele altora, unii vor să fie șefi peste banii altora, alții vor să fie șefi peste emoțiilor altora…și lista poate continua. Ce este interesant este că toți acești șefi (sau cel puțin mare parte dintre ei) uită să fie șefi peste ce le este dat să conducă și amestecă opiniile lor personale/politice cu serviciul. Aceștia sunt aia care uită că la lege scrie că nu e voie să amestecăm opiniile politice cu serviciul.

Aceștia sunt cei care trimit sms-uri angajaților să facă/ să nu facă ceva pentru că altfel e vai și amar, sunt cei care cheamă „la raport” pe unul mai guraliv sau care, prin mult tupeu, doresc să-i intimideze pe cei care sunt sub conducerea lor. Iar toți acești oameni creează așa-numitul sistem. Auzim mereu că sistemul e de vină, așa-i sistemul, nu poți trece de sistem. Dar sistemul este format din oameni, și din cei care aleg să se supună de frica zilei de mâine și din ce care aleg să-și urmeze credințele și să vorbească. Și din șefi care respectă opinia angajaților și se axează pe cât de bine își face omul treaba și din șefi care ar vrea să-ți ții opinia pentru tine și te pot taxa chiar dacă îți faci meseria cum trebuie.

Azi a fost o zi a dovezilor că așa este. A fost ziua în care mi-am dat seama, la fel ca atunci când am dorit să realizez lucrarea aceea de licență, că România e bolnavă la nivel fundamental și că șansele ca ea să se facă bine sunt minime, indiferent de regimul politic, partide, prim-miniștri sau mai știu eu ce funcții trecătoare…

va urma…


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro