ortooxacell kiss2022.gif Flax

“La portofelul premierului”! Începe trădarea lui Orban în PNL Dâmbovița?

Se poate baza Orban în cursa internă pentru un nou mandat în fruntea liberalilor pe toate voturile delegaților din organizația lui de suflet, Dâmbovița, așa cum s-a decis pe 25 martie în Biroul Politic Județean? Greu de crezut, în condițiile în care PNL Dâmbovița este un amestec neomogen de liberali vechi, liberali noi, pedeliști, uneperiști, peciști și chiar pesediști, păstorit de un prahovean, Virgil Guran, care are ca mână dreaptă un parlamentar multicolor politic din Zalău.

Recent, chiar liberalul de conjunctură din fruntea primăriei Răcari, Marius Caravețeanu, a ținut să arate că actualul premier, Florin Cîțu, e o opțiune în cadrul liberalilor dâmbovițeni. O postare pe facebook, mascată într-o preocupare administrativă, cu câteva hastaguri care să distragă atenția, dar cu adresabilitate într-un mediu politic restrâns, îl arată pe Caravețeanu alături de Cîțu. Un fel de postare “școala vieții”, “la portofelul premierului” pentru liberali sau, mai exact spus, pentru membrii PNL Dâmbovița.

Evident că “școala vieții” o are și Orban. Și la fel de evident e și că se luptă în primul rând cu “portofelul premierului”, un instrument vital în toate guvernările, cu toate că liberalii de azi nu o recunosc și ar vrea ca lumea să creadă că la ei este vorba doar despre principii.

Săptămâna trecută, Orban a fost la Dâmbovița, într-o întâlnire electorală la Braniștea. S-au strâns cam 200 de membrii din întreg județul, cel puțin 100 îmbrățișându-l sincer. Și totuși, ceva s-a întâmplat, pentru că pe pagina de facebook a președintelui PNL, extrem de activă de ceva vreme, nu a fost postat nici un rând, nici o imagine despre întâlnirea din județul nostru. “Lehamite” e un cuvânt pe care îl folosește, uneori, fostul premier în discuții informale. Poate despre asta a fost vorba și în acest caz. Sau poate că i-a fost greu să apară alături de candidatul liberal care abia leagă o propoziție (oficial din cauza emoțiilor, deși nu prea pare că asta ar fi cauza…). La o zi distanță, însă, Orban zâmbea lângă un domn în costum și șapca galbenă, candidat într-o localitate din Ialomița.

Între timp, la Dâmbovița, nici Caravețeanu, nici Orban nu sunt singuri. Fiecare are adepții lui. Diferența e că Orban, singurul liberal care a refuzat să facă parte din USL (alianța cu Partidul Social Democrat, prima dragoste politică a lui Marius Caravețeanu), candidează într-o cursă nebună pentru președinția partidului, greu de câștigat când contracandidatul tău are toate pârghiile financiare și de putere administrativă. DAR, Orban nu face pe liberalul (chiar e), ceea ce îi va conferi un loc important în istoria PNL, indiferent de rezultatul votului din septembrie. Ceea ce nu se poate spune despre alții!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media