Ionel Petre (ALDE): 14 septembrie 2020 – o zi tristă pentru învățământul românesc

Distribuie:

Părinte, dar și fost învățător, liderul ALDE Dâmbovița a criticat modul în care a  fost gestionat debutul anului școlar. Petre spune că prejudiciile create de gestionarea situației vor fi suportate, în final, de copii.

“La bază sunt învățător. Sunt și părinte a doi copii minunați lângă care m-am bucurat în ultimii 12 ani de fiecare început de an școlar! Dincolo de măștile sub care copiii noștri își vor ascunde zâmbetele nevinovate, stă ignoranța și iresponsabilitatea guvernanților.

14 septembrie a venit, anul acesta, cu măsuri speciale de securitate sanitară pentru prevenirea extinderii epidemiei de Covid 19, mai mult pe hârtie.

Nu sunt măști suficiente, nu sunt dezinfectante, nu sunt testați profesorii!

Carte vor face cei privilegiați de soartă, în condițiile în care ministerul Educației nu a putut pregăti în atâtea luni de zile acest nou an școlar:

Zeci de mii de copii nu vor primi tablete pentru că, precum zicea ministrul Câțu, durează până se fabrică;

Mii de școli nu au fost conectate la rețeaua de internet;

Nu s-au tipărit manuale de Română pentru clasa a VIII-a, iar cele de Matematică sunt pe jumătate disponibile. A se avea în vedere că circa 150.000 de copii vor da Examen de Capacitate la aceste materii.

Trist, dar ăsta este bilanțul managementului la vârf în materie de Educație!

Ne facem că facem, iar prejudiciul îl suportă copiii noștri!

Dacă tot s-a dorit începerea anului școlar la 14 septembrie, nu era normal să se și ocupe Ministerul de resort de pregătirea lui Și nu era normal ca Ministerul Sănătății să se preocupe de prevenirea reală a răspândirii virusului prin generalizarea testării în toate unitățile de învățământ.” a precizat Ionel Petre.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro