Deputatul Carmen Holban pledează pentru testare în cazul Covid-19. “Sunt împotriva impunerii vaccinării”

Mai multe teste, mai ales pentru cei care lucrează în educație și sănătate, este soluția propusă de deputatul PSD, Carmen Holban, în ceea ceea privește coronavirusul. Aceasta spune că în lipsa testării școala ar putea revenii în on line. Parlamentarul a precizat că se opune vaccinării obligatorii sau amendării celor nevaccinați.

La aproape un an și jumătate de la debutul pandemiei, guvernanții nici acum nu dau semne că știu ce au de făcut. În lipsa unor inițiative prin care să-i încurajeze pe români să se vaccineze, PNL și partenerii lor de coaliție se gândesc să-i sancționeze pe cei care refuză acest lucru.

Sunt împotriva impunerii vaccinării anti-COVID și, mai ales, împotriva amendării românilor, sub orice formă s-ar aplica aceasta, în condițiile în care Guvernul nu a făcut tot ce era de făcut pentru protejarea oamenilor. Impunerea vaccinării, această abordare poate crește ostilitatea populației față de vaccin.

Mai grav este și faptul că liberalii, alături de partenerii lor de la USR PLUS și UDMR, nu concep ca statul să asigure testarea gratuită a românilor, mai ales a celor care lucrează în educație sau sănătate.

Coaliția de dreapta trebuie să vină în fața românilor, cât mai rapid, cu o soluție în ceea ce privește organizarea testării în școli a tuturor profesorilor, atât a celor care s-au vaccinat, cât și a celor care nu s-au imunizat împotriva COVID-19.

De asemenea, există riscul ca din toamnă școala să se desfășoare tot în mediul on-line. Școala trebuie să se facă în clasă, profesorii trebuie să predea de la catedră, nu din fața unui calculator, iar Guvernul trebuie să asigure acest lucru.” a precizat Carmen Holban

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro