Declarația comisarului european Corina Crețu privind impactul fenomenelor meteorologice extreme din România

Declarația comisarului european pentru politică regională Corina Crețu, la finalul dialogului cu cetățenii de la Zalău, în legătură fenomenele meteorologice extreme ce au afectat vestul României: 

„În primul rând, prezența mea aici este și pentru a aduce mesajul Comisiei Europene care este solidară cu populația afectată de aceste fenomene nemaiîntâlnite în regiune. Și, bineînțeles, am transmis condoleanțele noastre către familiile victimelor.

Pe de altă parte, am vrut să arăt că avem la dispoziție Fondul european de solidaritate, pe care orice stat membru îl poate activa în maximum 12 săptămâni de la întâmplarea unor astfel de dezastre. Sunt convinsă că autoritățile române vor face o evaluare a acestor pagube, pentru a vedea în ce măsură ele se încadrează între cele ce presupun mobilizarea Fondului de solidaritate.


Sigur, cea mai importantă este acțiunea de prevenție și din acest punct de vedere avem la dispoziție, prin intermediul Fondului de dezvoltare rurală și al celui de dezvoltare regională, foarte multe măsuri de prevenire, de construire de baraje, de prevenire a incendiilor, a dezastrelor naturale în general. Desigur, unele state au această experiență și sunt pregătite. Din câte am reușit eu să văd, ieri, autoritățile locale și naționale s-au mobilizat, dar din păcate au existat pierderi de vieți omenești și este o tragedie și pentru România și pentru Uniunea Europeană.

Mesajul meu este unul de solidaritate și invitația mea către autoritățile române este de a analiza împreună toate opțiunile pe care le avem, să vedem în ce măsură putem ajuta acum, post-factum, dar mai ales pentru a preveni evenimente de acest gen.

REDACTAT:

Vlăduţ ANDREESCU, manager  ED Târgovişte



Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca