ortooxacell kiss2022.gif Flax

Ştiinţele ajung în viaţa de zi cu zi a elevilor dâmboviţeni

Ei învaţă cum să aplice cunoştinţele din domeniul ştiinţelor. În acest scop au fost formaţi 35 de profesori din 20 de şcoli dâmboviţene, care îi ajută pe elevi să înţeleagă mai bine lumea înconjurătoare şi care este aportul tinerilor în schimbarea ei.
Un exemplu l-au oferit astăzi elevii claselor a VIII-a A şi a VIII-a B din cadrul Liceului de Arte “Bălaşa Doamna” Târgovişte, coordonaţi de prof. Carmen Antonescu, la o lecţie mai aparte. Deşi sunt la profil artistic, ei au cercetat şi au adus argumentele pro şi contra construirii unei centrale nucleare la Târgovişte. Aceasta a fost tema pentru care s-a lucrat timp de o săptămână în cadrul unor activităţi interdisciplinare, în afara orelor de curs.
“A fost un proiect captivant”
Elevii au fost împărţiţi în echipe, fiecare având un rol dinainte stabilit: fizician, biolog, istoric, primar ş.a. “Am fost primar. A fost interesant. A trebuit să iau deciziile bune pentru toată lumea. A fost un proiect captivant”, a mărturisit Dimitrie Ghimuş. O altă opinie vine din partea Andreei Bălan. “Mi-a plăcut proiectul, pentru că această activitate a fost diferită de restul orelor de fizică. Am aflat foarte multe lucruri noi. Am cooperat foarte bine cu colegii. Eu am avut rol de istoric şi am fost contra construirii centralei nucleare, pentru că de-a lungul timpului au avut loc foarte multe accidente”, a spus adolescenta. Indiferent de rolul însuţit, copiii au arătat astăzi că au învăţat foarte multe lucruri referitor la subiect. “Mi s-a părut o activitate benefică. Eu nu m-aş fi interesat, de una singură, despre subiect, mai ales că nu e domeniul nostru”, a mărturisit Mara Ionicioiu.
Profiles – primul program de ştiinţe acreditat în România
Astfel de lecţii, dar pe alte teme, s-au desfăşurat sau se vor desfăşura în ele 20 de şcoli dâmboviţene încluse în proiect. Este vorba despre proiectul “Profiles”, al Universităţii Valahia Târgovişte, condus de conf. dr. ing. Gabriel Gorghiu, un proiect european care include 22 de parteneri din 20 de ţări. El a demarat la 1 decembrie 2010 şi se va derula până în noiembrie 2014 şi este primul program de ştiinţe acreditat în România. El îşi propune să pună bazele unei reţele de colaborare care să ofere posibilitatea cadrelor didactice şi de cercetare interesate de domeniul Ştiinţelor să coopereze activ, prin promovarea schimbului de idei şi a materialelor de formare specifice domeniului, diseminarea celor mai bune practici, organizării de seminarii, workshop-uri şi expoziţii atât la nivel local, regional şi naţional, dar şi la nivel internaţional. Gradul de succes al proiectului va fi determinat prin capacitatea profesorilor de a dezvolta materiale moderne pentru predarea Ştiinţelor şi prin atitudinea elevilor cu privire la domeniul Ştiinţelor şi educaţia în acest domeniu, orientată către context şi bazată pe investigaţie ştiinţifică.

Ei învaţă cum să aplice cunoştinţele din domeniul ştiinţelor. În acest scop au fost formaţi 35 de profesori din 20 de şcoli dâmboviţene, care îi ajută pe elevi să înţeleagă mai bine lumea înconjurătoare şi să conştientizeze aportul lor în schimbarea ei.