ortooxacell kiss2022.gif Flax

Desfătare

În Târgovişte nu se întâmplă nimic. Auzi asta destul de des. Până şi eu o credeam acum câţiva ani. Şi aşa e! Atâta timp cât nu eşti interesat să se întâmple ceva. În fapt, există opţiuni, se întâmplă evenimente şi destul de des. Lumea însă nu vrea să ştie. Astfel lumea are de pierdut.
Au pierdut şi cei care au ratat ieri întâlnirea cu Anca Oprescu, Walter Dionisie şi Anamaria Nicoară. Ei s-au bucurat însă că au ajuns la Târgovişte. „Târgoviştea merită să devină o capitală europeană a culturii”, crede poeta Anca Oprescu. „La Târgovişte am găsit un public elevat”, a adăugat muzicianul Walter Dionisie. Anca Oprescu şi-a lansat, la Biblioteca Judeţeană „I.H. Rădulescu” Dâmboviţa, volumul de poezii „Apă de ploaie”, iar Walter Dionisie albumul muzical pe versurile poetei. Anamaria Nicoară s-a alăturat lor într-un recital pentru suflet, cu piese proprii şi coveruri. Cei trei s-au comunicat cu emoţie, dar şi deschidere târgoviştenilor care i-au întâmpinat cu drag, i-au aplaudat şi chiar au cântat alături de Walter şi Anamaria până târziu în noapte, într-unul din puburile din municipiu.
Aşa că lumea ar trebui să se arate mai interesată, pentru că evenimente se întâmplă în Târgovişte, comerciale şi necomerciale. Câştigul e al fiecăruia. Cei care au găsit timp ieri pentru a se destinde şi-au încărcat bateriile şi au primit în suflete atât pacea, cât şi bucuria, necesare Sărbătorilor.

În Târgovişte nu se întâmplă nimic. Auzi asta destul de des. Până şi eu o credeam acum câţiva ani. Şi aşa e! Atâta timp cât nu eşti interesat să se întâmple ceva. În fapt, există opţiuni, se întâmplă evenimente şi destul de des. Lumea însă nu vrea să ştie. Astfel lumea are de pierdut.

 

Au pierdut şi cei care au ratat ieri întâlnirea cu Anca Oprescu, Walter Dionisie şi Anamaria Nicoară. Ei s-au bucurat însă că au ajuns la Târgovişte. „Târgoviştea merită să devină o capitală europeană a culturii”, crede poeta Anca Oprescu. „La Târgovişte am găsit un public elevat”, a adăugat muzicianul Walter Dionisie. Anca Oprescu şi-a lansat, la Biblioteca Judeţeană „I.H. Rădulescu” Dâmboviţa, volumul de poezii „Apă de ploaie”, iar Walter Dionisie albumul muzical pe versurile poetei. Anamaria Nicoară s-a alăturat lor într-un recital pentru suflet, cu piese proprii şi coveruri. Cei trei s-au comunicat cu emoţie, dar şi generozitate târgoviştenilor care i-au întâmpinat cu drag, i-au aplaudat şi chiar au cântat alături de Walter şi Anamaria până târziu în noapte, într-unul din puburile din municipiu.