Sărbătorile de iarnă sunt un motiv de bucurie. Ca să fie astfel şi pentru cei sărmani, Fundaţia Anisia Ioana din Târgovişte a iniţiat o campanie de strângere de fonduri şi bunuri pentru 200 de copii din familii nevoiaşe, beneficiari ai serviciilor fundaţiei. Ei primesc zilnic hrană caldă la Cantina Socială Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cantina din Micro 4 este un proiect al fundaţiei, concretizat în urmă cu un an de zile, locul unde mâncarea se împarte la peste 500 de persoane sărmane, copii şi adulţi.
Fostul primar al Târgoviștei, Gabriel Boriga, se alătură unei cauze umanitare, în sprijinul a 400 de copii din zona Glodeni
Fostul primar al Târgoviștei, Gabriel Boriga, se alătură unei noi campanii umanitare, în sprijinul a 400 de copii și tineri din Glodeni și împrejurimi, cu vârste între 3 și 19 ani. Este vorba despre copii pe care Parohia Glodeni îi are în evidență și cărora, prin rotație, le oferă o masă caldă la sfârșit de … Citește mai mult