Ca fiecare – individ, instituţie, firmă – şi cei de la AGER Club au tras linie spre final de 2014, pentru a vedea ce au reuşit în acest an. Situaţia, analizată de presedintele si antrenorul Clubului, Viorel Staicu, este una lăudabilă. “Ne dezvoltăm continuu. An de an am avut progrese, dar 2014 a adus mai multă recunoaştere pentru Sistemul AGER, prin examene de grad şi competiţii câştigate”, ne-a declarat Viorel Staicu.
Ager Club
ADCC: Noi medalii pentru CS Ager Târgovişte
Ieri, la Bucureşti, a avut loc ADCC World Championship, cea mai cunoscută competiţie de luptă la sol din lume, la care participă practicanţi de arte marţiale şi sporturi de contact. Reprezentanţii Târgoviştei, sportivii de la CS Ager Târgovişte, antrenaţi de Viorel Staicu şi Viorel-Gabriel Staicu (tată şi fiu) s-au întors acasă cu 3 medalii: Constantin … Citește mai mult
Ager Club Târgovişte are o soluţie pentru timpul mort dintre sfârşitul cursurilor şi plecarea autobuzului (foto)
Clubul târgoviştean de arte marţiale are acum o grupă pentru tinerii navetişti.
Profil de luptător în cuşcă: Sebastian Costache – privire aspră, corp puternic, suflet blând, fire cuminte (foto)
Luptătorul de la Ager Club Târgovişte pare un tip dur şi inabordabil. Seba, cum îi spun apropiaţii, este în realitate blând, chiar timid şi un om cu credinţă în Dumnezeu.