Ager Club Târgovişte are o soluţie pentru timpul mort dintre sfârşitul cursurilor şi plecarea autobuzului (foto)

Tinerii merg la sală după ce ies de la cursuri în fiecare luni, miercuri şi vineri, între orele 14.00-16.00. Câţiva dintre ei ne-au împărtăşit impresiile. “Dimineaţă mă duc la şcoală, apoi vin la antrenament. Este obositor, dar îmi convine, că nu pierd timpul”, mărturiseşte Claudiu Gabriel Neacşu, din Ungureni, elev în clasa a XI-a la Liceul „Ion Heliade Rădulescu” din Târgovişte. Antrenamentele de Sei Budokai sunt solicitante, dar binevenite. „Îmi place că ne solicită. Colegii sunt la fel de entuziasmaţi. Antrenorul Viorel Staicu este serios, punctual, iar antrenamentele sunt foarte bune. Mai ales că vreau să urmez Academia de Poliţie şi să am un plus de pregătire faţă de ceilalţi”, adaugă adolescentul. „Fac pentru mine şi încerc să fiu cât mai bun. Familia mă sprijină şi îmi spune să mă ţin de sport, să nu pierd timpul degeaba”, spune şi Ionuţ Rusu, unul dintre colegii lui de la sală.

„În prima săptămână am învăţat lucruri la care nu m-am gândit niciodată să ţin cont” 

Chiar dacă au început din plăcere, pentru a ocupa timpul liber şi pentru a se dezvolta fizic şi psihic, tinerii din noua grupa Ager Club Târgovişte iau în calcul şi performanţa în acest domeniu. „Acest sport te face mai bărbat, te căleşte ca om, antenamentele sunt destul de intense. Am făcut şi fotbal, dar am avut nişte accidentări urâte şi am renunţat. Ştiu că şi acest sport are riscuri, dar învăţăm să ne protejăm pe noi şi pe ceilalţi. În plus m-a atras de mic şi vreau să fac performanţă”, explică Alexandru Drăghici, în vârstă de 22 de ani, student navetist la Facultatea de Ingineria Mediului din Târgovişte. El ne-a exemplificat fascnaţia pentru stilul Sei Budokai, pe care îl practică la sala din complexul Pavcom, etajul 2. „Din prima săptămână am învăţat lucruri la care nu m-am gândit niciodată să ţin cont, nu credeam că sunt esenţiale. De exemplu, nu mă gândeam că e aşa important să ajungi jos, să poţi să prinzi adversarul. Mă gândeam că mai bine e să lupţi în picioare, dar jos poţi imediat să renunţi sau să-l faci pe adversar să renunţe, într-o secundă se poate termina lupta”, spune cu entuziasm tânărul.

 navetisti_ager_3

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro