Sărbători în siguranță! IPJ Dâmbovița se va asigura că toate măsurile sanitare vor fi respectate

În contextul sărbătorilor religioase din acest sfârșit de săptămână, polițiștii dâmbovițeni împreună cu celelalte structuri ale M.A.I din teritoriu, vor fi la datorie, pentru ca Sărbătoarea Floriilor să fie celebrată în siguranță, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2 să fie respectate.

În zilele de 24 și 25 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Dambovita vor acționa în tot județul, atât cu scopul prevenirii faptelor antisociale, menținerii ordinii și liniștii publice, cât și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS COV-2.

Politistii vor avea în vedere, în special, zonele lăcașelor de cult, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane pe timpul slujbelor religioase, precum și pentru respectarea măsurilor impuse de autorități.

In această perioadă, vor fi la datorie polițiști din structurile de ordine publică, politisti de la structurile de poliție rutieră, dar și de la celelalte structuri: investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Activitățile de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.

Se va acționa în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru prevenirea faptelor antisociale.

Pe drumurile publice, poliţiştii rutieri vor acționa pentru creșterea gradului de siguranța in trafic.

Reamintim că purtarea corectă a măștii de protecție în toate spațiile publice este obligatorie, inclusiv în zona lăcașurilor de cult, pe timpul oficierii slujbelor.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat polițist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Vă dorim un sfârșit de săptămână liniștit și urăm la mulți ani tuturor sărbătoriților!

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro