ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Câteva gânduri despre ajutor

   Despre ajutor a început să se discute din ce în ce mai mult odată cu preocupările societății asupra drepturilor, minorităților, inegalităților existente din diverse motive. Discursul se construiește, în mare parte, în jurul motivelor pentru care ar trebui să se ofere ajutorul, cum ar trebui să se facă acest lucru și de către cine, iar uneori ajung să fie analizate și intențiile din spatele unor gesturi de întrajutorare făcute în mod public. Exceptând situațiile în care cel aflat la nevoie solicită în mod explicit acest lucru, cea mai omisă întrebare ajunge să fie următoarea: își dorește respectivul acel ajutor? Dacă nu, mai are rost efortul celui care vrea să ajute?

   Problema apare întrucât o parte însemnată a raționamentului se formează în jurul modului nostru de gândire, a impactului pe care cel transformat de gestul nostru îl poate avea în interiorul societății și, nu în ultimul rând, în jurul satisfacției pe care o simțim noi, cei aflați în poziția de „salvatori”, caz în care încercarea noastră devine un act egoist. Nu de puține ori, cei pentru care vrem să facem ceva fie se simt mai confortabil în situația în care sunt, fie nu conștientizează că au nevoie de susținere din exterior, fie doresc ca ea să vină doar într-o anumită formă, în anumiți termeni. În acest caz, cine ajunge să fie subiectul acțiunii? Nu cumva filantropul? Putem analiza situația din mai multe perspective, în funcție de intenții, rezultate și neconcordanțele dintre cele două părți implicate. În primul caz, putem întâlni la cel dintâi o atitudine de superioritate mai mult sau mai puțin conștientă față de celălalt, pe modelul „eu știu ce e mai bine pentru tine”, situație în care acela încearcă să impună ajutorul cu orice preț, din convingerea că ar fi benefic. O altă posibilitate este aceea în care cel aflat în nevoie ar trebui să facă, la rândul său, o formă de efort pentru îmbunătățirea propriei stări, aducându-și contribuția la procesul inițiat de primul. Pentru o parte dintre ei, renunțarea la pasivitatea călduță este un sacrificiu prea mare în vederea schimbării situației lor de viață, astfel încât preferă, mai degrabă, să nu primească nicio formă de ajutor, preferă să fie lăsați în pace. Alții revin la vechiul stil de viață imediat ce privirile nu mai sunt ațintite asupra lor. Un exemplu recent, destul de mediatizat, este cel al tânărului surprins călare în drumul spre maternitate, care a ales să-și vândă locuința dăruită de către sportivul Cătălin Moroșanu. Nu este filantropia, în astfel de cazuri, o strădanie în van sau poate chiar un act făcut împotriva voinței celuilalt?

   Există și numeroase situații în care oamenii sunt atât de adânc prinși într-o problemă, încât nu mai reușesc să vadă lucrurile dincolo de granițele problemei lor, care le devine o nouă normalitate. Implicit, ei nu mai reușesc să înțeleagă că le-ar fi benefic să caute ajutor în afara acestui cerc și, în plus, nu mai pot face distincția dintre ceea ce își doresc și ceea ce au nevoie. Mai concret, acest lucru este valabil în cazul dependențelor de orice fel, atunci când dorințele au efecte nocive asupra individului, iar forma de ajutor ideală nu poate fi orientată în sensul hrănirii acestor dependențe. Ideal ar fi ca, prin intervenția celor din jur care pot observa comportamentele autodistructive, persoana să poată fi scoasă din starea în care se află, să-i poată fi arătată o alternativă. Cu toate acestea, fără o minimă implicare, fără ca persoana să fie dispusă să primească măcar o fărâmă din acest ajutor, se poate face foarte puțin. Uneori, nu doar în cazul dependențelor, ci și în cazul fricilor sau al unor idei distorsionate, tot ce-și dorește acela este să aibă în preajmă oameni care să nu-l contrazică, oameni care să-i confirme și să-i perpetueze credințele, lucru care îngreunează și mai mult procesuli de reorientare al vieții.

   Aleg  să-mi închei gândurile în manieră deschisă, pentru ca fiecare dintre noi să-și poată oferi propriile răspunsuri în această dilemă. Nu cred că există o soluție universală, aplicabilă integral în orice situație, între oricare doi oameni sau două părți, așa încât prefer să marchez șirul acestor idei prin câteva întrebări. Contează mai mult binele (sau ceea ce credem noi că este binele) unei persoane, dacă impunem acest bine împotriva voinței acelui om? Mai sunt intențiile noastre benefice dacă suntem conștienți că nu respectăm liberul arbitru al celui din fața noastră? Sau, din contră, suntem datori să punem binele ulterior în fața unui disconfort momentan? Este o formă de lipsă de respect pentru noi înșine dacă alegem să continuăm să oferim un ajutor care nu are impact, nu primește vreo reacție din partea celuilalt?

 

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media