ortooxacell kiss2022.gif Flax

Președintele CJD, vizită de lucru pe șantierele de la Curtea Domnească. În ce stadiu se află lucrările?

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a făcut astăzi, 17 august a.c., o vizită de lucru la șantierul de la Curtea Domnească pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru a identifica dacă au apărut probleme. Acesta s-a declarat mulțumit având în vedere că lucrările de restaurare și consolidare sunt la stadiul de finalizare de aproximativ 70%.

În cadrul acestui proiect realizat cu sprijinul fondurilor europene au fost incluse patru obiective cu valoare istorică și culturală care fac parte din Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște: Ruinele Bisericii Paraclis, Turnul Chindiei, Biserica Domnească Mică ”Sf. Vineri” și Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului”.

Turnul Chindiei a fost restaurat și consolidat în exterior, a fost tencuit interiorul și în prezent se lucrează la hidroizolația Turnului astfel încât apa pluvială să nu mai atingă construcția. Instalația veche de scurgere va fi păstrată stric cu scop decorativ.

În ceea ce privește Biserica Paraclis, exteriorul acesteia a fost refăcut și se lucrează la finisarea interiorului pentru a se putea monta pavajul. În timpul lucrărilor a fost descoperită o cărămidă cu o compoziție nouă care se estimează că a făcut parte din vechiul pavaj. Astfel, constructorii vor reface pavajul interior cu acel gen de cărămidă descoperită, iar la pavajul exterior se va folosi ceea ce se va recupera din pavajul interior actual.

Bisericile Domnești au fost consolidate, iar în prezent se lucrează la restaurarea picturilor interioare și exterioare și consolidarea, ori înlocuirea tâmplăriei pentru a face o hidroizolație mai eficientă. Etapa următoare presupune realizarea pavajului exterior al acestora.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media