„Concert de vacanță” pentru micuții Centrului de zi pentru copii cu dizabilități

Amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște a găzduit pe  21 iunie, un concert special pe de o parte prin motivația sa, iar pe de alta prin persoanele implicate.

Astfel, în baza parteneriatului încheiat cu Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, elevi și profesori ai Liceului de Arte au interpretat diferite piese muzicale, marcând în acest fel Ziua europeană a muzicii. Spectatorii și beneficiarii evenimentului, dar și participanți pe scenă, au fost copii de la Centru.

Coordonatorul proiectului „Concert de vacanță” din partea Liceului de Arte, prof. Irina Mareș, a  strâns laolaltă elevi din Orchestra Concertino (căreia i s-au alăturat dl prof. Marcel Licsandru – la contrabas – și dl prof. Ciprian Râvnic – la vioară), și alți elevi instrumentiști (pian, oboi, vioară), care – deși aflați în vacanță – au reușit să aducă un moment de bucurie în viața copiilor de la Centru.

Programul artistic a fost deschis de Orchestra „Concertino” a Liceului de Arte „Bălașa Doamna” care a interpretat piesele Frumoasa Dunăre Albastră de J. Strauss și Bucuria muncii de S. Drăgoi sub bagheta dirijorală a prof. Oana Preda. Au urmat: Daria Maria Vasile, clasa a IV-a, îndrumată de prof. Carmen Socaciu care a interpretat la pian Marșul buburuzelor de R. Ordean. Camelia Mureșan, clasa a X-a, elevă la clasa prof. Georgeta David a interpretat la oboi piesa Madrigal de V. Jianu, iar Ana Maria Dasiana Badea, clasa a VII-a, vioară a oferit celor prezenți Meditație de J. Massenet (îndrumător, prof. Rodica Tudose). Cele două eleve au fost acompaniate la pian de dna prof. Aurelia Opalco. Încheierea a fost asigurată de interpretarea piesei Vacanța, de R. Andrei, de către toți copiii participanți: beneficiari ai Centrului de Copii cu Dizabilități, îndrumați de dna Elena Simion, și toți elevii care au concertat din partea Liceului de Arte.

Menționăm că elevii Liceului de Arte sunt prezenți în mod constant alături de copiii de la Centrul de zi în cadrul a diferite activități.

 


Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro