Alex Cociomeagă are nevoie de solidaritatea noastră! Situația incredibilă în care a ajuns ultrasul stelist târgoviștean

“Cocio” are nevoie de implicarea noastră, după ce a fost nevoit să fie pus în situația de a lupta cu o boală cruntă, o boală nemiloasă! Un tànăr care are toată viața înainte, o familie frumoasă, o situație materială bună, dar insuficientă pentru a susține astfel de cheltuieli neprevăzute! Alex e un împătimit al fotbalului, ultras al Peluzei Sud de la CSA Steaua, mizând în principal pe susținerea colegilor din galerie! Evident, oricine poate dona o speranță la viață, pentru că viața e pe primul loc!

Nu suma contează, ci implicarea!

Mulți au o reținere în a dona, atunci când au disponibile sume mici…Ca și exemplu, dacă 1000 de persoane ar dona 20 de lei, ar însemna 20.000 de lei. Pot fi însă mult mai mulți cei care donează, iar suma menționată mai sus fiind orientativă, implicarea fiind variată de la un donator la altul!

Voi reda integral mesajul soției și al unui bun prieten, postat public pe pagina “Alături de Alex în meciul vieții”

“Viața este atât de imprevizibilă încât ne surprinde în fiecare moment, azi mergi într-o direcție, mâine
poți să o iei pe un drum total opus. Așa este viața lui, a soțului meu. Timp de 35 de ani viața pentru el a fost
cel mai bun prieten, pentru că el iubește viața. Un om luminat, blând, săritor, cu credință în Dumnezeu,
Înconjurat de zâmbetele copilului său, al soției, al familiei și ale prietenilor. Dar viața ne pune la
Încercare mult mai mult decât am fi putut gândi vreodată. O dată cu acest diagnostic viața lui s-a dat peste cap.
O simplă durere de umăr s-a transformat într-un diagnostic devastator, o tumoare foarte rară, leiomiosarcom, de dimensiuni enorme (20 cm), cu metastaze la ficat.
Intervenția chirurgicală este extrem de periculoasă, singura variantă fiind tratamente care sa oprească răspândirea cancerului și diminuarea tumorii. In speranța de a găsi un tratament care să se plieze pe nevoile lui, am ajuns în Belgia. După investigații amănunțite la Spitalul Erasme, am fost redirectionați către Institutul Jules Bordet, institut oncologic specializat în tratarea tumorilor rare, unde vor fi reluate
investigațiile și se incearcă identificarea unei scheme de tratament inovator, care să îl poată ajuta.
Alexandru are nevoie de ajutorul vostru, ședintele de chimioterapie, tratamentul, operația sunt extrem de costisitoare, peste 100 000 euro, suma pe care nu o putem susține până la capăt. El este și va fi un luptător. Orice donație este o speranță pentru victorie!
Sunt sigură că atunci când iubești viața și viața te va iubi. Pe el viața trebuie să îl iubească pentru ca este tânăr, are o minunăție de copil lângâ care trebuie să traiască, oameni care îl iubesc necondiționat.

_________

Alexandru – omul puternic!

Îl știm de-o viață!! Putem să spunem că relația noastră a depășit de mult limitele prietenei!! Suntem o familie și așa vom fi mereu!!
Alex iubește Steaua București!! A făcut-o încă de la vârsta de 10 ani, atunci când a mers prima data pe Ghencea!! La vârsta de 13 ani și a îndeplinit visul și anume, sa joace pentru Steaua!! A activat ca și atacant in cadrul grupelor de juniori ale CSA Steaua București timp de 2 ani și jumătate și de atunci,timp de peste 20 de ani, nu a mai lipsit de la meciurile echipei, nici în meciurile de pe Ghencea, nici în deplasări și nici chiar în meciurile din cupele europene!! Viața lui e STEAUA!! Întotdeauna a fost atras de fenomenul ultras și Peluza Sud Steaua, drept pentru care, alaturi de câțiva prieteni, in anul 2002 a inscripționat un banner colorat în roșu și albastru pe care scria Târgoviște și care a fost prezent vreme de câțiva ani la tribuna a2-a, chiar langa peluza sud a Templului, acolo unde s-a împrietenit cu câțiva membri ai grupului Old Boys!! Cifra 2002 se pare că l-a urmărit pentru că, după ani, s-a alăturat grupului ultras Vacarm 2002, grup in care a fost primit ca într-o familie!! In sfârșit era fericit și împlinit pentru că știa si simțea că face parte din Peluza Sud Steaua.

CONT: RO07INGB0000999903319349
TITULAR CONT : COCIOMEAGĂ RADU ALEXANDRU”

Ajută, dacă poți!

BMG

Distribuie:
corneliu radupopa USRPLUS

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro