Am să folosesc termenul de actor(i), generic. Ocupația, meseria asta nu are gen. Actorii… Actrițele… Oameni și ei, ele. Fac aceleași lucruri ca ceilalți muritori, zilnic. Mănîncă, beau, se duc la baie, dorm, fac cumpărături, vorbesc la telefon cu prieteni, cu familia, etc. Au și ei griji, probleme, copii.
Actorii nu dorm. Somnul lor este o consecință a ce joacă. Au adunat atîtea vise ale altora încît visează la comun, împreună cu alții care au intrat în același rol. Adeseori ei dorm greu sau nu dorm deloc, e un fel de ațipeală cu mintea la cineva care trebuie să se transforme în EU. Actorii își pun ceasul să sune cu trei ore înainte de repetiție, mănîncă asemeni unui personaj iluzoriu, mestecînd încet, bînd repede, fumînd continuu ultima țigare. Mîzga rolurilor se depune pe pielea lor și nici un săpun sau dezinfectant nu o mai șterge. Actorii nu își învață rolul pe de rost, cuvînt cu cuvînt. În timp ce-și mănîncă merdeneaua, covrigul, iaurtul el mestecă vorbe care nu sînt ale lui și vede ce nu știa că ar putea vedea.
Mulți își doresc să fie actori, să fie vedete, să se vorbească despre ei, să fie recunoscuți pe stradă. Își doresc doar. A ajunge la aceste dorințe, a ți le îndeplini este, paradoxal, un nonsens. Drumul pînă acolo te schimbă, te face îngrozitor de autocritic, îți mai pui o mască, mai zugrăvești sau pictezi un personaj, toate astea lasă urme. Adînci. Sînt actori care nu-și revin cu orele după un spectacol, nu vor să iasă în lume. Lumea spectatoare i-a supt și ei nu vor să mai aparțină acelei lumi, vor să rămînă în acea dulce singurătate a datoriei împlinite cu asupra de măsură. Se întîmplă destul de rar asta. Și acei actori devin creația publicului. Sună ciudat? Da, așa e. Adevărații actori, iară nu cei doar posesori de diplomă, au vieți neobișnuite, invizibile lumii. Despre ei doar se inventează, se presupune și asta pentru că ei sînt într-o legătură permanentă cu… inefabilul. Și nu, nu am să explic ce înseamnă inefabilul.
Eu cred că a fi actor nu se termină niciodată. Trebuie să (îți) dovedești că poți sări pragul permanent. Actorul merge pe stradă și se gîndește cum sună o replică. De multe ori mersul pe stradă îl duce aiurea, se trezește în necunoscut dar a aflat un sens al unei replici pe care o va rosti peste o lună, peste un soare…
Actorii se joacă de dinainte de a fi actori, din copilărie, copilărie care se poate să nu li se termine niciodată… zic.
Azi ar fi trebuit să scriu despre jocurile copilăriei mele, vara. Voi scrie.
PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
