Timp perfect pentru adrenalină, la etapa a 5-a din Campionatul Național de Off Road (Șotânga 2021)

Dâmbovița își consolidează prezență în peisajul competițiilor de off road, găzduind și anul acesta una din etapele Campionatul Național. Organizatorii au  găsit la Șotânga zona perfectă pentru trasee care îmbină aventura cu frumusețea naturii, pe diferite segmente de dificultate. Deși vremea a fost rece și ploioasă, pentru off road a fost timp perfect pentru adrenalină, pentru turația motoarelor și depășirea limitelor. Cele aproape 100 de echipaje au putut concura anul acesta la  4 clase de concurs în cadrul campionatului: Standard, Open, SSV și Extrem, dar și la clasa Hobby unde participă cei care doresc să se obișnuiască cu rigorile concursului înainte de a face pasul către competiția națională.

Și pentru că le place la Șotânga, organizatorii spun că la anul va fi extinsă gama de autovehicule cu care piloții se pot înscrie în competiție.

Competiția s-a desfășurat sub egida Ministerului Tineretului și Sportului (MTS), Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și Comisiei Naționale de Off Road.

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro