ortooxacell kiss2022.gif Flax

FOTBAL: Urban Titu, învinsă la ultimul „bal” al sezonului

Urban Titu a încheiat printr-o înfrângere la limită meciul cu Muscelul Câmpulung (2-3), din ultima etapă a campionatului. Echipa dâmboviţeană ar fi putut obţine un rezultat bun în fieful argeşenilor dacă elevii lui Sabin Ciurea ar fi arătat mai multă determinare şi concentrare pe teren. Fără să le pese de importanţa pe care partida de la Câmpulung o avea pentru gazde în lupta supravieţuirii, componenţii Urbanului au început curajos jocul, lăsând impresia că pot răzbuna eşecul din tur. La capătul primului sfert de oră, Titu a avut şansa deschiderii scorului, dar Neguţ a trimis pe lângă poartă, din 10-12 metri. Cum ratările în fotbal se răzbună de cele mai multe ori, Muscelul şi-a arătat rapid colţii, deschizând scorul prin Păun (16). Primirea golului nu a descurajat trupa dâmboviţeană, care a continuat să atace neîncetat poarta lui Ene. Cum „tirurile” Urbanului nu îşi găsesc ţinta, Sima şi Ivaşcu au irosit alte două mari ocazii de gol, care vor costa echipa la final. În schimb, cu şapte minute de intrarea la vestiare, Muscelul şi-a mai demonstrat o dată incisivitatea, ridicând scorul la 2-0, în urma reuşitei semnate de Anghelina. La reluare, jocul Urbanului a căpătat o altă turnură, după ce Ivaşcu et comp. au fost muştruluiţi serios de staff-ul tehnic la cabine. Pe un fond bun de joc, la începutul actului secund, Titu a obţinut un penalti prin Corbu, dar acelaşi jucător l-a ratat trimiţând mingea slab pe centru porţii, unde a fost o pradă uşoară pentru goal-keeperul argeşean. În momentul obţinerii loviturii de pedeapsă, Muscelul a rămas în inferioritate numerică, deoarece Chira a văzut cartonaşul roşu, după ce la faultat pe Corbu, în careu, din postura de ultim apărător. Cu un om în plus pe teren, Titu a pus o presiune şi mai mare pe adversar, iar în minutul 72, Ivaşcu a reuşit să reducă din diferenţă, printr-un şut din colţul careului mic. Finalul jocului a adus în prim-plan o dispută şi mai încinsă, unde ambele echipe şi-au mai trecut în cont câte o reuşită. Astfel, Muscelul a mai punctat prin Panait, iar Urbanul prin Sima. Chiar dacă argeşenii au reuşit să iasă victorioşi de pe teren, aceştia tot nu s-au putut salva de la retrogradare într-o luptă de supravieţuire cu CS Vişina Nouă şi FC Podari. Prin eşecul de la Câmpulung, Titu a încheiat sezonul pe locul 9 în seria C3, cu 33 de puncte acumulate.

Muscelul Câmpulung – Urban Titu   3-2 (2-0)

Marcatori: Păun (16), Anghelina (38), Panait (79)/ Ivaşcu (72), Sima (90).

Câmpulung: Ene – Miloşi (82 Stăncescu), Dulgheru, Vaciu, Chira – Păun, Ion (64 Oancea), Panait, Anghelina – Mazarache (80 Pârvan), Florescu (69 Mahu). Antrenor: Alecsandru Popovici

Titu: Mişa (46 M. Mihai) – Corbu (60 Tuţă), Vlad, Caramalău, Mirescu – Roman (69 Constantinescu), Sima, Dicu, Rădescu – Ivaşcu, Neguţ. Antrenor: Sabin Ciurea

Stadion „Municipal”. Spectatori: 500

Au arbitrat: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe) – Andrei Pavel Cojocaru (Braşov), Paula Roxana Bănăseanu (Câmpina). Observatori FRF: Ionuţ Borcan (Ploieşti) şi Viorel Nicolescu (Videle).

Cartonaş roşu: Chira (47).

  titu (2)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media