FOTBAL: Juniorii E de la Chindia, pe ultimul loc în grupă la turneul zonal
Echipa de juniori E a Chindiei Târgovişte a terminat în genunchi grupa B a turneului zonal. Formaţia antrenată de Septimiu Burtescu nu a putut emite nici un fel de pretenţii la calificarea în semifinale competiţiei, după ce a încheiat pe ultimul loc întrecerea găzduită de oraşul Piteşti. Într-o grupă din care au făcut parte Academica Piteşti, Dinamyc Craiova şi Atletico Roşiorii de Vede, puştii târgovişteni au înregistrat doar o remiză, împotriva grupării din Teleorman (1-1). În schimb, împotriva echipelor din Piteşti şi Craiova, cele care şi-au asigurat prezenţa în careul de aşi al „zonei”, Chindia a pierdut de fiecare dată, 2-7 şi 1-3. O altă grupă de lângă Turnul Chindiei care a ratat accesul în semifinalele turneului zonal a fost cea a juniorilor D, pregătită de Remus Gâlmencea.
Info politica de confidentialitate