ortooxacell kiss2022.gif Flax

Flacăra Moreni, maşină de fotbal în Cupa României

Flacăra Moreni a devenit o adevărată maşină de fotbal în Cupa României. Gruparea de pe Cricov a reuşit calificarea în turul 5 al întrecerii după ce a făcut KO pe SCM Piteşti, formaţie antrenată de Adrian Neaga. Într-o partidă în care divizionara C argeşeană pleca din postura de favorită, echipa lui Gabriel Paraschiv s-a dezlănţuit total pe teren propriu, iar la final şi-a asigurat o victorie clară, cu scorul de 3-1.

În faţa unui public exemplar ca pe marile stadioane, Alexandru Negrea a fost „ucigaşul” piteştenilor, după ce a reuşit să-şi treacă în cont o „triplă” de zile mari. Având o mare poftă de gol, mijlocaşul ofensiv morenar a „perforat” poarta argeşeană din toate poziţiile, într-un interval de doar 29 de minute (40, 50, 69). Pentru SCM, reuşita de onoare a fost realizată de David, pe final de joc, dar aceasta a mai contat doar pentru statistică. La capătul succesului cu piteştenii, Flacăra a ajuns la un meci distanţă de a juca împotriva unui adversar din Liga I, iar în turul 5 va evolua împotriva unei reprezentate a eşalonului secund. În disputa cu SCM, „Pară” a aruncat în luptă un „11” alcătuit din Panaite – Acasandrei (90 Matei), Timofte, Pârvu, Tronaru (46 Palamariu) – Drăgan, L. Plăcintă, M. Plăcintă, Negrea – Guţă (54 Huţuşoru), Iliescu (79 Cârnaru).

Din minutul 34, raportul de forţe din teren s-a dezechilibrat, deoarece Vladu, de la SCM, a fost eliminat, din cauza unui fault făcut din postura de ultima apărător la Acasandrei. SCM Piteşti a reprezentat a patra divizionară C care a fost răspusă de Flacăra în actuala ediţie a Cupei, după Concordia 2 Chiajna (1-0), Viitorul Domneşti (6-0) şi FCM Târgovişte (4-2 dp).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media