ortooxacell kiss2022.gif Flax

A călcat strâmb la ultimul amical! Chindia, răpusă de CS Mioveni

Chindia Târgovişte a încheiat printr-o înfrângere ultimul test de verificare dinaintea debutului în campionat. Formaţia lui Nicu Croitoru a fost lovită în plin de CS Mioveni, o echipă ce-i va fi colegă în noul sezon al Ligii a 2-a. Târgoviştenii au cedat pe terenul argeşenilor cu 1-3, după ce jucătorii din linia defensivă au comis mai multe erori, iar cei din atac s-au jucat cu ocaziile de gol. Singura reuşită a Chindiei a purtat semnătura lui Honciu în finalul primei reprize, iar Pătru a irosit un penalty în actul secund. Pentru echipa gazdă, golurile au fost marcate de Vintilă, I. Stoica şi Ayza, unde ultimul a transformat o lovitură de la 11 metri. Disputa dintre cele două formaţii a fost una tensionată, cu jucători nervoşi, dar în acelaşi timp şi retraşi de pe teren. Achiziţionarea lui Popa de către Dinamo Bucureşti a dus-o pe Chindia să-i simtă lipsa în linia de atac.

CS Mioveni – Chindia Târgovişte     3-1 (2-1)

Marcatori: Vintilă (5), I. Stoica (37), Ayza (49-pen)/ Honciu (44).

Mioveni: Croitoru – Tirică, Gugu, I. Stoica, E. Stoica – Rădescu, Boboc, Biceanu, Ayza – Năstăsie, Vintilă. Au mai jucat: Popescu, Vişa, Tomozei, Gălan, Iancu, Staicu, Şchiopu, Antrenor: Alexandru Pelici.

Chindia: Aioani – Pătru, Vătavu, Ispas, Martac  – Parghel, L. Mihai, Honciu, Neagoe – Neguţ, Cherchez. Au mai jucat: Meilă – B. Dinu, C. Dinu, Grigore, Pencea, Nisipeanu. Antrenor: Nicu Croitoru.

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media