În amintirea unui istoric român – Nicolae Ciachir, profesor la Universitatea Valahia din Târgovişte între anii 1993-2002

 

În seara zilei de 28 iulie 2016, în cadrul Târgului estival de carte de la Mangalia „Carte la nisip” a fost lansat volumul: „În amintirea unui istoric român – Nicolae Ciachir”, coordonată de prof. dr. Nicoleta Ciachir şi cercet. şt. dr. Sorin Marcel Colesniuc.

În cuvântul introductiv, prof. Ionel Dumitrescu l-a prezentat pe Sorin Marcel Colesniuc, evidenţiindu-i activitatea ştiinţifică şi implicarea sa în viaţa culturală a oraşului Mangalia. Pe parcursul desfăşurării evenimentului, Sorin Marcel Colesniuc i-a prezentat pe colaboratorii volumului aflaţi la lansare, a menţionat că volumul „În amintirea unui istoric român – Nicolae Ciachir”, este dedicat prof. univ. dr. Nicolae Ciachir, cu prilejul împlinirii unui sfert de secol de la înfiinţarea Asociaţiei de Balcanistică şi Slavistică din România (Nicolae Ciachir fiind fondatorul Asociaţiei) şi a subliniat faptul că dintre cei 83 de colaboratori ai volumului 15 sunt istorici constănţeni, astfel că o anumită parte din carte se referă la istoria Dobrogei.

Nicoleta Ciachir a făcut o succintă prezentare a volumului omagial, evocând amintirea tatălui său şi aducând mulţumiri colaboratorilor. Ea şi-a exprimat satisfacţia că a reuşit să realizeze un volum de studii ştiinţifice cosmopolit, în care sunt incluse materialele trimise de istorici, filologi şi jurnalişti din: Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Polonia, Ucraina, Germania, Italia şi, bineînţeles, România.

Rând pe rând, prof. univ. dr. Stoica Lascu – Universitatea „Ovidius” din Constanţa,  dr. Lavinia Dumitraşcu – Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, dr. Virgil Coman – directorul Direcţiei Judeţene Constanţa a Arhivelor Naţionale, Marius Mitrof – consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi şi prof. Florin Pădureanu – director al Şcolii Generale Nr. 1 din Mangalia au omagiat omul Nicolae Ciachir şi opera sa impresionantă, care cuprinde: 43 de cărţi, peste 300 de studii ştiinţifice şi peste 1.500 de articole de popularizare a istoriei.

 „În amintirea unui istoric român — Nicolae Ciachir”, tipărită în format academic, cu un număr de 1.200 de pagini, a cărei aparitie a fost coordonată de prof. Dr. Nicoleta Ciachir si cercet. St. Dr. Sorin Marcel Colesniuc, reprezintă un omagiu adus prof. Univ. Dr. Nicolae Ciachir (1927-2007), fondatorul Asociaţiei de Balcanistică şi Slavistică din România (A.B.S.R.), cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la înfiintarea Asociatiei. Cartea cuprinde 40 de evocări ale celor care l-au cunoscut pe Nicolae Ciachir, printre ei fiind: prieteni, colegi, fosti studenti, masteranzi si doctoranzi, dar si 62 de studii apartinând unor specialişti în istorie, profesori universitari, cercetători, filologi, diplomaţi etc, din: România, Bulgaria, Serbia, Germania, Italia, Polonia, Ucraina si Republica Moldova.

Lansarea volumului: „În amintirea unui istoric român – Nicolae Ciachir” în cadrul Târgului estival de carte de la Mangalia

Lansarea volumului: „În amintirea unui istoric român – Nicolae Ciachir” în cadrul Târgului estival de carte de la Mangalia

În total, volumul cuprinde evocările şi studiile a 85 de persoane, inclusiv cele ale coordonatorilor. Printre cei 83 de colaboratori ai volumului sunt: prof. Univ. Dr. Ion Calafeteanu, prof. Univ. Dr. emerit Iulian Cârţână, prof. Univ. Dr. Dinică Ciobotea, dr. Lucian Dindirică, prof. univ. Dr. Stefan Doinov (Bulgaria), prof. univ. Dr. Constantin Geambaşu, dr. Marin Gherman, dr. docent Serhii Hakman (Ucraina), prof. univ. Dr. Constantin Hlihor, prof. Univ. Dr. habilitat Vladimir Iliescu, prof. Univ. Dr. Nicolai Jechev (Bulgaria), dr. habilitat Helena Krasowska (Polonia), prof. Univ. Dr. Gabriel Leahu, prof. Univ. Dr. Ilie Luceac (Ucraina), prof. Univ. Dr. Corneliu-Mihail Lungu, dr. Gelcu Maksutovici, diplomat dr. Nicolae Mares, dr. Miodrag Milin, dr. Virgil Stefan Nitulescu, dr. Drago Njegovan, prof. Univ. Dr. Ioan Opriş, prof. univ. Dr. Vladimir Osiac, prof. Univ. Dr. Alexandru Osca, prof. Univ. Dr. Ştefan Păun, prof. univ. Dr. emerit Ioan Rebuşapcă, prof. Univ. Dr. Gheorghe Sbârnă, prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu, prof. Dr. emerit Maria Totu, prof. Univ. Dr. Stefan Vergatti.

Printre cei care au trimis evocări şi studii ştiinţifice pentru a fi publicate în volum, se află şi foşti studenţi ai profesorului Nicolae Ciachir de la Universitatea Valahia din Târgovişte, acolo unde renumitul istoric şi-a desfăşurat activitatea între anii 1993 – 2002: prof. Univ. Dr. habil. Silviu Miloiu, conf Univ. Dr. Iulian Oncescu, Lect.univ.dr. Cezar Stanciu, prof. Dr. Cornel Mărculescu, Prof. dr. Ovidiu Băsceanu, Prof. dr. Daniel Diaconescu, dr. Ramona Stanciu.

Prof. Dr. Cornel Mărculescu şi Sorin Marcel Colesniuc,  directorul Muzeului de Arheologie Callatis

Prof. Dr. Cornel Mărculescu şi Sorin Marcel Colesniuc, directorul Muzeului de Arheologie Callatis

În câteva cuvinte, Nicolae Ciachir este un renumit istoric român, balcanolog, slavist, specialist în istorie modernă universală şi relaţii internaționale. La începutul volumului, cei interesaţi pot consulta o parte din opera ştiinţifică a profesorului Nicolae Ciachir, care cuprinde, în total: 43 de cărţi, peste 350 de studii de specialitate şi peste 1.500 de articole de popularizare a istoriei. Nicolae Ciachir a desfăşurat o activitate de 53 de ani în învăţământul superior românesc şi a fost: membru al Societății de Ştiinţe Istorice din România; membru al Societăţii Bulgare de Ştiinţe Istorice; membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice a Regiunii Kosovo-Priştina, membru în Comisia mixtă de istorie româno-bulgară, româno-iugolslavă şi româno-sovietică şi a primit numeroase premii şi decoraţii: premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române; Cavaler al Ordinului cultural bulgar „Kiril si Metodiu” — clasa I; Ordinul cultural iugoslav şi multe altele.

20160728_211909

Volumul este structurat astfel: la început sunt mentionati cei 83 de colaboratori, după care se află materialul scris de Nicoleta Ciachir „În amintirea unui istoric român ca argument”. Urmează o parte din contributiile istoriografice ale profesorului Nicolae Ciachir — volume, studii si articole. În continuare sunt inserate amintirile celor care l-au cunoscut pe Nicolae Ciachir, în total — 170 de pagini. Capitolul cel mai vast este cel care cuprinde studiile stiintifice ale coordonatorilor si colaboratorilor — 930 de pagini. În loc de concluzii, cercet. St. Dr. Sorin Marcel Colesniuc a scris două articole: „File din istoria Asociaţiei de Balcanistică şi Slavistică din România” si „Câteva cuvinte despre prof. Univ. Dr. Nicolae Ciachir”. La finalul volumului, coordonatorii au adăugat 30 de pagini cu fotografii din arhiva de familie a prof. Univ. Dr. Nicolae Ciachir.

 

 

prof. dr. Nicoleta Ciachir

 cercet. şt. dr. Sorin Marcel Colesniuc

Prof. Dr. Cornel Mărculescu

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro