ortooxacell kiss2022.gif Flax

Târgoviște: Sporuri salariale de 10-15% pentru salariații de la SC Transport Public Local

Din această lună salariații SC Transport Public Local Târgoviște vor primi sporuri salariale cuprinse între 10 – 15%, în funcție de specificul fiecărui loc de muncă! Acestea au fost obținut  în urma negocierilor purtate de Sindicatul ,,Valahia’’ Târgoviște și Primăria Târgoviște, care este acționarul majoritar al SC Transport Public Local Târgoviște. Potrivit liderului de sindicat Nicolae Dragodănescu, un obiectiv important al operatorului de transport local, care își va consolida și mai mult poziția în piață după ce noua flotă de mașini electrice va deveni operațională, este extinderea spre zona limitrofă până la 40 km.

,,Negocierile la Transport Public Local s-au încheiat, am finalizat inclusiv expertizarea locurilor de muncă, iar începând din septembrie 2020 oamenii vor primi sporurile pe care trebuia să le primească de ceva vreme și care vor fi între 10- 15%, în funcție de specificul fiecărui loc de muncă. Lucrurile sunt așezate la Transport Public. Să sperăm că vom crește și ne vom dezvolta, pentru că așteptăm autobuzele noi să vină. Târgoviștea va avea un plus și de culoare și de eficiență în urma investiției. Avem tot interesul să ne extindem și în județ pentru că parcul nostru auto, odată cu venirea noilor mijloace de transport, este perfect operațional și în continuare ne putem extinde.

Sunt niște proceduri legale de urmat pentru că nu se poate lua oricum un traseu, mai ales acolo unde este deja autorizat alt operator să funcționeze, dar dorim să ne extindem și să știți că suntem competitivi și suntem în puternică concurență cu orice transportator din Dâmbovița din mediul privat. Trebuie să urmăm procedura legală, să participăm la licitație, să depunem dosarele la timp și să soluționăm contestațiile, pentru că vor fi cu siguranță știind că vom avea suficient parc să acoperim zona limitrofă până la 40 km fără probleme’’, a declarat președintele Sindicatului ,,Valahia’’ Târgoviște, Nicolae Dragodănescu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media