ortooxacell kiss2022.gif Flax

Sindicatul ,,Valahia’’ Târgoviște vrea să reia negocierile cu Societatea de Servicii Publice Municipale, fosta AITT

  • ,,Se întâmplă ceva foarte interesant acolo, adică oamenii au căpătat încredere și au depășit acele momente în care ba veneau, ba plecau de la sindicat. Acum văd că există o unitate acolo și își doresc și oamenii âștia să se alinieze la anumite drepturi vizavi de partea de funcționărime publică, să zic așa…’’

Noua societate comercială  a Primăriei Municipiului Târgoviște,  Servicii Publice Municipale.a intrat în vizorul Sindicatului ,,Valahia’’ Târgoviște! După ce a finalizat procedura de constatare a reprezentativității sindicale la SC Servicii Publice Municipale Târgoviște (fosta societate de transport public local  AITT),  Sindicatul ,,Valahia’’ Târgoviște se pregătește să demareze negocierile cu reprezentanții noului operator de transport public municipal, în vederea obținerii unor drepturi de natură salarială. Angajații acestui agent economic, care acum se află în subordinea Primăriei Târgoviște, vor să aibă și ei parte de același ,,tratament’’ de natură financiară de care se bucură deja funcționarii publici.

,,Am finalizat procedura de constatare a reprezentativității sindicale la societatea Servicii Publice Municipale, fosta AITT, unde am obținut reprezentativitatea și urmează cât de curând negocierile. Noi, Sindicatul ,,Valahia’’ Târgoviște suntem cei care reprezentăm în continuare interesele acestor salariați, numai că datorită faptului că serviciul a fost delegat către o altă entitate juridică, în speță Direcția Servicii Publice Municipale, care este un SRL al Primăriei Târgoviște, noi a trebuit să reluăm toată procedura de dovedire a reprezentativității sindicale, adică ne-am dus la judecător și am arătat că suntem reprezentativi și să știți că suntem reprezentativi cu un procent de 90%. Se întâmplă ceva foarte interesant acolo, adică oamenii au căpătat încredere și au depășit acele momente în care ba veneau, ba plecau de la sindicat. Acum văd că există o unitate acolo și își doresc și oamenii âștia să se alinieze la anumite drepturi vizavi de partea de funcționărime publică, să zic așa… Acolo, în afară de faptul că au fost preluate, într-adevăr, o parte din drepturile noastre, nu toate, pe care le aveau în vechiul contract, nu ne-au fost preluate protecția la disponibilizare, respectiv acele plăți compensatorii, nu au fost reglementate până acum voucherele de vacanță, inclusiv acele legitimații de călătorie pe care în mod normal le primeau salariații de acolo. Deci avem mici retușuri de făcut și asta înseamnă un contract pe care să-l negociem cu actuala conducere de la Servicii Publice Municipale Târgoviște și sperăm noi că totul se va desfășura cu bună credință și se va ajunge rapid la o înțelegere pentru că așa ar fi normal și firesc’’, a declarat președintele Sindicatului ,,Valahia’’ Târgoviște, Nicolae Dragodănescu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media